Primul Centru pentru măsurători morfometrice la albine din țară, inaugurat în Florești

La sfîrșitul săptămânii trecute, în comna clujeană Florești, a avut loc ianugurarea oficială a primului centru din țară pentru măsurători morfometrice la albine, din cadrul Oficiului Județean pentru Zootehnie.

”Dotările din cadrul centrului, respectiv microscoapele și instrumentele de ultimă generație, au ca scop controlul stupinelor de elită și de multiplicare privind puritatea raselor de albine Apis Melifera Carpatica”, a afirmat Ministrul Agriculturii, Adrian Oros, prezent la inaugurarea Centrului.

”Prin inaugurarea acestui Centru de Măsurători Morfometrice la albine (primul acreditat în România), se asigură condițiile tehnice de implementare a Normelor Metodologice de aplicare a Legii Apiculturii. De serviciile acestui laborator vor beneficia atât stupinele de elită și multiplicare, în mod direct, cât și stupinele de producție, în mod indirect, deoarece vor avea garanția achiziționării unui material biologic omologat.”, a mai scris pe pagina sa de Facebook ministrul Adrian Oros.

La inaugurarea Centrului din Florești au mai participat, alături de ministrul Agriculturii, Bela Vaida, directorul Agenției Naționale pentru Zootehnie, Marian Irinei, consilierul ministrului pe probleme de apicultură, precum și specialiști din cadrul Oficiului Județean pentru Zootehnie.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut