Prime lunare de 500 euro pentru angajatorii care încadrează şomeri

Statul va plăti 2.250 de lei angajatorilor care încadrează şomeri şi beneficiari de ajutor social, potrivit unei ordonanţe de urgenţă iniţiată de Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale, măsura fiind menită să sprijine angajatorii.

„(…) statul va plăti suma de 2.250 de lei, echivalentul a 500 de euro, lunar, angajatorilor care încadrează şomeri şi beneficiari de ajutor social, pentru fiecare dintre aceste persoane, pentru perioade de până la cinci ani, în funcţie de categoria din care viitorii angajaţi fac parte. Bineînţeles că angajatorii vor putea oferi o sumă mult mai mare de bani decât cea care este la ora actuală acordată de stat pentru fiecare nou angajat, astfel încât salariile din România să se apropie de valoarea plătită în celelalte ţări ale Uniunii Europene şi să determine stoparea exodului forţei de muncă.”, a afirmat ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, citată de Agerpres.
Sumele vor fi oferite şi pentru angajarea de tineri absolvenţi de orice formă de educaţie – şcoală profesională, liceu, facultate -, tineri greu angajabili, marginalizaţi, ucenici, indiferent de vârstă, şi stagiari, persoane cu handicap şi persoane aflate în apropierea vârstei de pensionare, care îşi găsesc mai greu un loc de muncă, din această cauză.
Faţă de anul trecut, statul dublează subvenţiile pe care le oferă angajatorilor şi se aşteaptă ca şomajul să scadă în continuare, chiar dacă este la minimul istoric de după Revoluţie, şi să determine ocuparea persoanelor inactive, care în acest moment sunt asistate social. După adoptarea acestei ordonanţe, Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă va acorda subvenţiile angajatorilor şi va derula o campanie de informare asupra majorării subvenţiilor şi a primelor de activare.

Refuzarea unei slujbe duce la sistarea ajutorului social

Refuzul unui loc de muncă oferit sau refuzul de a participa la serviciile pentru stimularea ocupării forţei de muncă şi de formare profesională oferite de agenţiile teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă atrage încetarea dreptului la ajutorul social, prevede o iniţiativă legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, adioptată miercuri de Camera Deputaţilor.

Proiectul de lege mai prevede că, după pierderea dreptului la ajutor social, familia sau persoana singură poate solicita un nou drept după 12 luni de la data deciziei de încetare a acestui drept.

Pentru sumele acordate ca ajutor social, una sau mai multe persoane majore apte de muncă, raportat la cuantumul ajutorului social din familia beneficiară, au obligaţia de a presta lunar, la solicitarea primarului, acţiuni sau lucrări de interes local, fără a se putea depăşi regimul normal de lucru şi cu respectarea normelor de securitate şi igienă a muncii. Dacă persoana nominalizată să efectueze acţiunile sau lucrările de interes local se află în incapacitate temporară de muncă sau şi-a pierdut total ori parţial capacitatea de muncă, obligaţia de a presta lucrările se transferă celorlalte persoane apte de muncă din familie, cu acordul primarului.

Dacă se constată că familia sau persoana singură a realizat venituri din alte surse şi acestea nu au fost declarate de titular, se dispune încetarea dreptului la ajutor social.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.