Primăvara, sărbătorită la Gherla

În săptămâna ce urmează, în municipiul Gherla, se desfășoară un proiect educativ, menit să-i apropie pe tineri de tradițiile populare și să le trezească interesul și dragostea față de patrimoniul cultural românesc.

Este vorba despre expoziții de mărțișoare și felicitări, cântece de primăvară și proiecții de filme documentare. Intitulat „Semne de primăvară”, evenimentul, coordonat de prof. Dana Katona, se va desfășura marți, 5 martie 2024, de la ora 14:30, la Casa Municipală de Cultură Gherla. Manifestarea cuprinde o expoziție de mărțișoare și felicitări, vizionarea unui film tematic și un program artistic, cu
participarea grupurilor de elevi de la Palatul Copiilor Cluj – Structura Gherla, Palatul Copiilor Cluj – Structura Dej, Școala Gimnazială nr. 1, Liceul Teoretic „Ana Ipătescu” și Liceul Teoretic „Kemény
Zsigmond” din Gherla. În fața spectatorilor vor evolua și tinerii intrpreți de muzică populară Larisa Gurzău și Eva Bassetty – Liceul Teoretic „Petru Maior”, alături de Cecilia Coloji – Liceul Tehnologic.
Evenimentul este organizat de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj, în parteneriat cu Primăria Municipiului Gherla, Casa Municipală de Cultură Gherla și Palatul Copiilor Cluj – Structurile Gherla și Dej. Aceste instituții derulează numeroase proiecte în parteneriat, în care sunt promovate editorialele instituției, filmele documentare, fotografia etnografică și folclorul tradițional.
În aceste zile la Gherla sunt amenajate expoziții de mărțișoare și obiece de artizanat la Centrul Național de Informare Turistică și Biblioteca Municipală, în vitrina ultimei instituții fiind expuse lucrările talentaților copii de la Centrul de Zi „ Micul prinț” , unde cadrele pun un mare accent pe educația estetică a preșcolarilor.
Szekely Csaba

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut