Primăria Turda continuă dezvoltarea transportului verde

Ministrul Dezvoltării a semnat 12 de noi contracte cu trei orașe și nouă comune clujene pentru asigurarea finanțării cu fonduri din PNRR pentru diverse investiții în transport verde și sisteme inteligente.

Contractele vizează asigurarea infrastructurii pentru transportul verde, prin achiziționarea de stații de autobuz inteligente și de mobilier urban inteligent, implementarea unor sisteme inteligente de management local pentru îmbunătățirea serviciilor publice, realizarea unor baze de date GIS, realizarea și extinderea unor rețele de supraveghere video și digitalizarea serviciilor la nivelul localităților.

Cu comuna Feleacu a fost semnat un contract de 1,93 milioane de lei pentru implementarea unor sisteme inteligente de management local în vederea îmbunătățirii serviciilor publice, iar Săvădisla va primi 977 de mii de lei tot pentru astfel de investiții.

Municipiul Turda a semnat un contract cu Ministerul Dezvoltării de 2,53 milioane de lei pentru asigurarea infrastructurii pentru transportul verde, iar comuna Tureni va beneficia de 614 mii de lei pentru lei pentru realizarea unui sistem de supraveghere video. Comuna Tureni va investi 1,9 milioane de lei proveniți din PNRR pentru implementarea unor sisteme inteligente de management local iar municipiul Dej 2,9 milioane de lei tot într-un astfel de sistem. Tot pentru astfel de investiții, municipiul Gherla a primit suma de 2,9 milioane de lei.

Comuna Săndulești va primi 2,167 milioane de lei pentru dezvoltarea infrastructurii de transport verde iar Suatu va beneficia de 2,195 lei pentru implementarea unor sisteme inteligente de management. Și Panticeu va primi suma de 439 mii de lei tot pentru digitalizarea serviciilor la nivelul localităților.

Contractul semnat cu comuna Gilău prevede 438 mii de lei pentru pentru implementarea unor sisteme inteligente de management local.

C.P.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut