Primăria municipiului, bună de amendă în opinia PNL Cluj-Napoca

Organizaţia municipală a PNL face apel către Primaria Cluj-Napoca pentru a curăţa trotuarele pline de gheaţă care aparţin domeniului public, în special cele din Piaţa Muzeului, unde datorită stratului gros de gheaţă circulaţia pietonilor este deosebit de dificilă, existînd pericolul producerii unor accidente.

„Dacă agenţii privaţi sînt sanctionaţi pentru necurăţarea trotuarelor din faţa clădirii unde îşi desfăşoară activitatea, atunci ar fi corect ca şi Primăria să fie sancţionată cu amenzi pentru necurăţarea trotuarelor care ţin de domeniul public”, se arată într-un comunicat de presă remis de organizaţia municipală a PNL.

Precizăm că potrivit unei hotărîri date de Consiliul Local al municipiului, fiecare agent privat sau asociaţie de locatari ai unui imobil, are obligaţia de a-şi curăţa zăpada şi gheaţa de pe trotuarul din faţa clădirii.

Adriana STUPAR

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.