Primăria investește 12 milioane de euro în podul Garibaldi

Consiliul local Cluj-Napoca urmează să aprobe în ședința din 15 aprilie indicatorii tehnici-economici pentru modernizarea podului Garibaldi, de peste Someș, care face legătura între cartierul Plopilor și cartierul Grigorescu.

Costul estimat al lucrărilor de construcție pentru acest obiectiv de infrastructură rutieră ar urma să ajungă la până la 60 de milioane de lei(12 milioane de euro).

Durata de execuție a lucrărilor este estimată la aproximativ șase luni iar a investiției de 10 luni, finanțarea fiind asigurată din fonduri locale și alte surse.

Podul are o înălțime 22 de metri și va asigura următoarele funcțiuni: două benzi de circulație auto de 3 metri, două benzi de circulație de 3,5 metri, două piste pentru bicicliști și două trotuare pietonale. În cadrul proiectului vor fi amenajate strada Uzinei Electrice și strada Giuseppe Garibaldi. În cadrul proiectului, podul existent va fi demolat iar albia din zonă va fi amenajată. De asemenea va fi transplantat un arbore, însă vor fi plantați alți 21.

În ultimii ani, mai multe poduri degradate din Cluj-Napoca au fost refăcute și modernizate. Este vorba de podul Traian, Podul Porțelanului, Podul „N” de la ieșirea din Cluj-Napoca spre Oradea, Podul Napoca și Colectiviștilor.

De asemenea, în zona străzilor Oașului și Răsăritului s-a făcut un pod nou peste râul Someșul Mic. Totodată, au fost date în folosință podurile pietonale din cartierul Grigorescu, în aval de microhidrocentrală, și puntea din zona Parcului Armătura.

Tot în ședința din 15 aprilie, consilierii locali vor analiza un proiect de hotărâre ce vizează aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru construirea unui pod nou, peste râul Someș, în zona străzii Fabricii de Zahăr din Cluj-Napoca. Potrivit studiului de fezabilitate noul pod urmează să aibă câte o bandă pe sens și presupune o investiție de peste lei.

Investiția este estimată la peste 47,7 milioane lei, fără TVA (aproape 10 milioane de euro). Podul ar urma să aibă 78 de metri și câte o bandă pe sens.
Viceprimarul Dan Tarcea a explicat pentru Făclia că podul va face legătura dintre strada Fabricii de Zahăr și Bulevardul Muncii-zona Universității Tehnice. „În prezent în zonă este un pod pietonal, iar noul pod va ajuta la degrevarea traficului din zona Plevnei, Fabricii și, evident, Oașului”, a explicat viceprimarul Dan Tarcea.

C.P.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut