Primăria clujeană garantează un împrumut de 20 milioane de euro pentru achiziţia de autobuze şi tramvaie noi

Consiliul Local Cluj-Napoca a aprobat garantarea unui împrumut bancar pe care Compania de Transport Public doreşte să-l contracteze pentru modernizarea parcului auto şi al tramvaielor.

Potrivit hotărîrii adoptate, creditul s-ar ridica la 20 milioane de euro şi ar urma să fie obţinut de la Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, cu o perioadă de rambursare de zece ani. Primarul Emil Boc a anunţat că banii obţinuţi prin acest credit bancar ar urma să fie folosiţi la cumpărarea a 50 de autobuze noi şi a 7 tramvaie de ultima generaţie. ‘’Creşterea calităţii infrastructurii de transport constituie o prioritate pentru municipalitate. Modernizarea parcului auto al CTP Cluj este una dintre măsurile pe care le implementăm pentru a încuraja folosirea transportului public de către un număr cît mai mare de clujeni, în locul maşinilor personale’’, a menţionat Boc.

În ultimii doi ani, parcul auto al CTP a fost dotat cu 50 de autobuze noi. De asemenea, CTP a mai cumpărat patru tramvaie, în 2011/2012, şi 10 autobuze second hand, în 2015-2016. Începînd cu luna mai a.c. vor sosi primele troleibuze din contractul cadru care prevede cumpărarea a 20 de vehicule cu captatoare de la Arad, contract care se întinde pînă în iunie 2017. În acest an, CTP organizează şi o licitaţie pentru cumpărarea a cel puţin zece autobuze electrice, în cadrul unui proiect cu finanţare europeană.

C.P.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.