Primăria Cluj-Napoca vrea să reabiliteze cu fonduri europene mai multe lăcaşuri de cult din centrul oraşului

Mai  multe obiective de patrimoniu din Cluj-Napoca ar urma să fie reabilitate în următorii ani cu fonduri obţinute în cadrul Programului Operaţional Regional 2014-2020. Printre edificiile vizate se numără Biserica Sf. Mihail, Catedrala Ortodoxă din Piaţa Avram Iancu şi Sinagoga Templul Memorial al Deportaţilor.

Consilierii locali clujeni, reuniţi ieri în şedinţă ordinară, au adoptat un proiect de hotărâre ce vizează includerea în strategia „Identitatea Istorică a Oraşului” a mai multor obiective culturale pentru a fi revitalizate cu fonduri europene până în 2020. În documentul aprobat de consilierii locali se arată că municipiul Cluj-Napoca intră într-o nouă etapă a dezvoltării sale în care cultura constituie unul dintre pilonii centrali ai acestui proces. „Prin cultură şi prin procesele pe care aceasta le catalizează, oraşul poate oferi locuitorilor noi perspective de participare la viaţa publică, poate dezvolta noi mecanisme de solidaritate şi incluziune, îşi poate dezvolta infrastructura”, se arată în documentul aprobat de consilierii locali. În cadrul acestei noi strategii de dezvoltare, municipalitatea a întocmit o listă de obiective pentru care se solicită fonduri pentru a fi revitalizate în cadrul Programului Operaţional Regional 2014-2020. Obiectivele propuse sunt: Biserica Romano-Catolică „Sf. Mihail”, Biserica Reformată de pe strada 21 Decembrie 1989, Biserica şi Mănăstirea Franciscană, Biserica Evanghelică-Luterană, clădirea Liceului Unitarian “Janos Zsigmond”, clădirea Liceului Teologic Reformat, clădirea Liceului „Apaczai Csere Janos”, Catedrala Mitropolitană din Piaţa „Avram Iancu”, Biserica mănăstirii minorite, Catedrala Schimbarea la Faţă, Biserica Învierea Domnului de pe strada Ioan Bob şi Sinagoga „Templul Memorial al Deportaţilor”. Totodată, printre obiectivele propuse în Strategia pentru Identitate Istorică a Oraşului se mai propune redactarea unui Ghid Turistic al Clujului, iniţierea unui proiect de reamenajare a unui patinoar şi a unui pavilion de Patinaj prin revitalizarea lacului din Parcul Central, restaurarea Turnului Cizmarilor, revitalizarea Turnului Porţii Mici, amenajarea unui muzeu al oraşului, revitalizarea Citadelei austriece şi a promenadei Elisabeta, amenajarea unor circuite tradiţional-istorice şi revitalizarea Cimitirului central.

C.P.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.