Primăria Cluj-Napoca vrea judecare în regim de urgență în cazul șantierului de pe strada Victor Papilian

Municipalitatea clujeană a cerut astăci, judecare în regim de urgență în cazul șantierului de pe strada Victor Papilian, din cauza situației din teren și a condițiilor meteo nefavorabile din aceste zile.

„Comitetul local pentru situații de urgență, întrunit în 25 august 2021, a mandatat Primăria municipiului Cluj-Napoca să formuleze o cerere Judecătoriei Cluj-Napoca de emitere a unei ordonanțe președințiale, prin care să oblige investitorul la efectuarea în regim de urgență a lucrărilor necesare stopării alunecărilor de teren și de punere în siguranță a versantului prin efectuarea unor umpluturi în zona sprijinirilor, iar în subsidiar să ne autorizeze să intervenim în calitate de autoritate publică locală, cu atribuții în prevenirea și gestionarea situațiilor de urgență, în scopul stopării alunecării de teren de pe strada Victor Papilian.

Instanța a stabilit termenul de judecată data de judecată data de 3 septembrie.  Astăzi, 31 august 2021, Primăria a solicitat Judecătoriei preschimbarea termenului de judecată, în sensul judecării în regim de urgență a cererii de ordonanță președințiale din cauza situației din teren și a condițiilor meteo nefavorabile din aceste zile”, au precizat reprezentanții Primăriei Cluj-Napoca.

A.M.C.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut