Primăria Cluj-Napoca și AZMC continuă achiziția de locuințe. Încă 76 de case noi pentru familiile din Pata-Rât

Primăria Cluj-Napoca și Asociația Zona Metropolitană Cluj continuă demersurile ce vizează achiziționarea unor locuințe pentru cei din comunitatea de la Pata-Rât.

Municipalitatea și AZMC își propun ca în următorii trei ani să schimbe destinele a 327 de persoane care locuiesc în prezent în condiții precare în zonele Pata-Rât: Calea Dezmirului (fostă Cantonului), Dallas, Colina Verde/Coastei și Rampa de gunoi.

Până acum, din surse de finanțare europeană, dar și din resurse de la bugetul local, s-au achiziționat 125 de locuințe de care beneficiază peste 550 de persoane din comunitatea de la Pata-Rât. Primăria și AZM Cluj nu se opresc aici și își propun ca în perioada următoare să achiziționeze alte 76 de locuințe. În acest sens, în cadrul ședinței de Consiliu Local de marți au fost aprobați 22.966.480,38 lei pentru achiziția de 26 de locuințe. Din această sumă, 14.096.002,38 lei sunt din fonduri europene, iar restul de la bugetul local. Primarul Emil Boc a anunțat că până la finalul lunii vor fi alocate încă 5 milioane de euro pentru achiziția a 50 de locuințe noi.

„Criza locuințelor este o problemă nu numai la Cluj, este o problemă europeană și națională. Pe Sobarilor sunt locuințe construite cu bani locali, iar cele 76 de locuințe pe care le vom achiziționa sunt cu bani europeni. Vrem să oferim șansa ca fiecare om din acest oraș să aibă un loc numit acasă. Continuăm, totodată, politica de a oferi până la 300 de euro sprijin la plata chiriei”, a declarat primarul Emil Boc.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.