Primăria acordă lunar câte 600 de lei copiilor cu dizabilități

Consilierii locali au aprobat ieri proiectul privind acordarea unui suport financiar pentru copiii cu dizabilități din municipiul Cluj-Napoca.

Familiile din care fac parte copiii cu dizabilităţi vor primi sprijin financiar lunar de la Primăria Cluj-Napoca în valoare de 600 de lei, începând cu luna aprilie. Înscrierile în program se pot face începând de astăzi.

“Sunt 962 de copii care din luna aprilie pot să beneficieze de sprijinul financiar. Acest proiect s-a născut în urma dezbaterilor publice. Mulţumesc tuturor celor care s-au implicat. Proiectul răspunde unei nevoi din comunitatea noastră. Copiii au nevoie de sprijin, de terapie. Bugetul alocat pentru 2024 este un milion de euro”, a precizat în cuvântul său primarul Emil Boc.

Condiții pentru acordarea sprijinului financiar:

a) copilul cu dizabilități este încadrat într-un grad de handicap;
b) copilul cu dizabilități are domiciliul în municipiul Cluj-Napoca;
c) copilul cu dizabilități nu este instituționalizat ca urmare a stabilirii unei măsuri de protecție specială într-un serviciu public de tip rezidențial sau nu se află în alte tipuri de instituții rezidențiale publice cu caracter social sau medico-social, în care i se asigură întreținere completă din partea autorității administrației publice centrale sau locale pe o perioada mai mare de o lună;
d) solicitantul (părintele/reprezentantul legal) are domiciliul pe raza municipiul Cluj-Napoca, cu cel puțin 24 luni anterior datei depunerii cererii.

 

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut