Primăria a instalat patru corturi de distribuţie a apei pentru trecători

În aceste zile în care se anunţă temperaturi ridicate, municipalitatea clujeană pune la dispoziţia cetăţenilor patru puncte în care, începînd cu ora 11, oamenii vor primi gratuit apă plată.

„Clujenii se vor putea răcori în corturi deschise, amplasate pe trotuar, în zone extrem de circulate. În patru puncte din oraş, trecătorii se vor putea adăposti pentru cîteva minute de arşiţa soarelui pentru a servi apă rece”, anunţă Primăria municipiului Cluj-Napoca. Potrivit acesteia, cele patru puncte de distribuţie a apei sînt în Piaţa Lucian Blaga, lîngă Casa de Cultură a Studenţilor; pe Calea Turzii – staţia RATUC vis à vis de Teatrul Naţional (sens de mers înspre cartierul Zorilor); în Piaţa Mihai Viteazu (zona din apropierea statuii lui Mihai Viteazu) şi în Piaţa Mărăşti (vis à vis de piaţă, în staţia spre Mănăştur).

De asemenea, pentru a trece mai uşor peste aceste zile călduroase, municipalitatea le recomandă clujenilor – în special persoanele vîrstnice -, să evite ieşirile în perioadele cu temperaturi ridicate, respectiv în intervalul 11şi 16, să consume zilnic doi litri de lichide – apă plată sau ceai, să evite băuturile alcoolice şi cele carbogazoase, să supravegheze copiii, evitînd locurile de joacă expuse direct radiaţiilor solare. De asemenea, municipalitatea aminteşte că este interzisă arderea necontrolată a resturilor vegetale şi miriştilor, iar pentru prevenirea apariţiei focarelor de incendii este necesară verificarea şi deschiderea luminatoarelor în podurile locuinţelor.

A.S.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.