Primari grijulii în comunele clujene

La sfîrşitul săptămînii trecute am pornit din nou la drum cu scopul de a verifica la faţa locului acţiunile de curăţire a drumurilor judeţene. Am făcut abstracţie de cele naţionale (oricum, ele au fost curate ca…lacrima, cel puţin în zona municipiului Gherla) şi am dorit să vedem cum poartă grija carosabilului gospodarii comunelor.

Prima oprire am făcut la Bonţida, unde chiar atunci trecea tractorul cu lama, degajînd zăpada căzută noaptea anterioară. Primarul comunei, Emil Cârhaţ, ne-a spus că a trimis un astfel de utilaj şi în satele Coasta şi Tăuşeni, unde, de obicei, iarna se ajunge mai greu. Acum şi pe acele meleaguri se putea circula, chiar dacă în unele porţiuni mai persista zăpada pe marginea drumului. Dar, în comuna Bonţida nu au fost probleme. Nici la Iclod nu au rămas şoferii blocaţi.

Noi am intrat şi pe drumurile laterale (cele care merg spre satele Aluniş sau Orman). Drumarii au împrăştiat sare şi nisip, iar utilajele trimise de Primăria locală au efectuat mai multe rute şi pe străzile centrului de comună. Şi pe acolo se putea circula în condiţii normale de iarnă. Primarul Emil Pîrţoc şi viceprimarul Gheorghe Moţ dirijau personal bunul mers al acţiunilor de deszăpezire.

Pe traseul nostru ne-am întîlnit şi cu edilul-şef al comunei Jucu, Dorel Pojar, care a fost gata şi el de lucru, luînd legătura cu oamenii de pe raza comunei care se găseau la momentul respectiv pe…frontul zăpezii (mai mult al gheţii, fiindcă două zile nu a mai nins). Pe mare porţiune de drum care trece prin comuna Jucu au acţionat utilajele Regiei Naţionale a Drumurilor, dar spre Gădălin şi Vişea carosabilul a fost degajat de omăt cu forţe proprii.

Toţi cei trei primari cu care am discutat ne-au declarat că sînt gata pentru orice eveniment intervenit în starea carosabilului şi că iarna nu i-a găsit nepregătiţi. Cel puţin pînă în prezent.

SZ.Cs.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.