Prima expoziție din acest an la Centrul Turistic Gherla

Centrul Național de Informare și Promovare Turistică Gherla continuă și în acest an tradiția organizării expozițiilor de artă plastică.

Orașul neavând o galerie de artă, spațiul din Piața Libertății nr. 13 a devenit locul preferat al artiștilor din localitate, dar și din alte municipii. În acest an șirul manifestărilor culturale de acest gen este deschis de expoziția de dantelă a doamnei Olga Geană. De fapt sunt lucrări realizate de mama ei, Ghizela Galgóczi, armeancă din Gherla, născută în 1917, care a trăit în perioada celor două războaie mondiale, când și în țara  noastră a fost sărăcie mare. Pentru a-și câștiga existența, ea s-a apucat de croșetat, realizând dantele, din care 14 sunt expuse în cadrul acestei expoziții.

Dantela este un produs textil, o țesătură cu goluri, reprezentând ochiuri  largi, lucrat  cu acul, cu croșeta cu ciocănelele sau prin folosirea simultană a mai multor tehnici, care se realizează manual. Aceste adevărate opere de artă se remarcă prin aspectul elegant și fin. Nu e de mirare dacă  lucrările doamnei Ghizela Galgóczi de-a lungul anilor s-au vândut și peste hotare, cumpărătorii din Canada, Australia și din unele țări europene (Germania sau Ungaria) apreciind mult valoarea estetică a dantelelor.

Expoziția de dantelă de la Centrul Turistic Gherla poate fi vizitată până la data de 26 ianuarie, de luni până vineri, în intervalul orar 9:00-15:00.

Szekely Csaba

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut