“Prietenii coeziunii” versus “Prietenii cheltuielilor mai bune”

Financial Times

Şaisprezece state membre ale UE şi-au intensificat activitatea de lobby împotriva unei campanii a Marii Britanii de îngheţare a cheltuielilor UE, avertizînd că acest lucru ar putea afecta perspectivele de creştere a blocului şi deteriora capacitatea acestuia de a ieşi din criza economică. “Prietenii coeziunii” se confruntă însă cu un grup la fel de determinat de state membre, “Prietenii cheltuielilor mai bune”, care împărtăşesc dorinţa Marii Britanii de a strînge baierele pungii UE.

Autointitulîndu-se “Prietenii coeziunii”, 14 şefi de guvern din ţări din Europa Centrală şi de Est membre ale UE, precum şi din Europa de Sud, au pus la cale o strategie, întîlnindu-se cu aliaţi din Parlamentul European.

Vizita lor a avut loc înaintea unui summit special privind bugetul, unde cele 27 de state membre ale blocului vor încerca să ajungă la un acord privind cheltuieli de aproximativ 1.000 de miliarde de euro pentru perioada 2014-2020.

“Sîntem cu toţii aici pentru că am înţeles că politica de coeziune este egală cu creşterea economică şi crearea de locuri de muncă”, a declarat premierul Poloniei, Donald Tusk. Martin Schulz, preşedintele Parlamentului European, a adăugat că este “fără precedent” să ai atît de mulţi premieri din UE reuniţi pentru a se pregăti pentru un summit.

Oficialii avertizează că un eşec în a conveni asupra bugetului ar putea otrăvi atmosfera la summitul vital din decembrie, dedicat zonei euro, şi amîna orice acord privind bugetul pentru luni de zile.  În joc sînt banii destinaţi dezvoltării, cunoscuţi sub numele de “fonduri de coeziune” – manifestarea solidarităţii UE între membrii mai bogaţi şi cei mai săraci. Fondurile de coeziune reprezintă a doua parte cea mai amplă a bugetului după cheltuielile din agricultură – finanţînd infrastructura şi alte proiecte pentru a reduce decalajul dintre regiunile UE mai dezvoltate şi cele mai puţin dezvoltate.

Odată sinonime cu sudul Italiei şi Spania, fondurile de coeziune se îndreaptă acum covîrşitor spre noile state membre din Europa Centrală şi de Est. Au finanţat asfaltarea de autostrăzi în ţări cum ar fi Polonia, dar se consideră că au fost irosite sau folosite incorect în ţări ca Grecia şi România. Fondurile nete ale UE de 68 de miliarde de euro alocate Poloniei în bugetul pe 2007-2013 au ajutat la transformarea infrastructurii şi la a face din ea ţara membră a UE cu cea mai mare creştere, cu începere din 2008.

În timp ce “Prietenii cheltuielilor mai bune” au doar şapte membri, ei se bucură de o pîrghie considerabilă, deoarece toţi sînt contribuabili neţi la bugetul UE. Ei au, de asemenea, mai puţin de pierdut dacă summitul se încheie fără un acord. Orice întîrziere ar putea face ravagii privind programele de coeziune, care necesită luni de lucrări pregătitoare. Neconvenirea unui acord ar putea însemna pur şi simplu ca programele să se îndrepte spre o stopare, sau banii să se oprească la sfîrşitul lui 2013 – cînd actualul buget pe termen lung se încheie – pentru că nu ar exista nicio bază juridică, afirmă diplomaţi ai UE.

“Prietenii coeziunii” încearcă să păstreze cît mai mult posibil dintr-o propunere a Comisiei Europene de 376 miliarde de euro pentru fondurile de coeziune, dintr-un proiect de buget pe şapte ani în valoare totală de 1.033 miliarde de euro.

Johannes Hahn, care în calitate de comisar european pentru dezvoltare regională, supervizează politica de coeziune, a propus reforme care necesită ca destinatarii să îndeplinească diferite cerinţe înainte de a primi fondurile. El doreşte, de asemenea, ca Bruxellesul să obţină mai multă supraveghere asupra proiectelor de coeziune. În cazuri extreme, el vrea “consecinţe” pentru regiunile care folosesc incorect fondurile.

“Prietenii coeziunii” spun că banii sînt o investiţie, nu un ajutor, şi au elaborat statistici pentru a arăta cum cea mai mare parte a banilor curge înapoi – la contractori din Austria, Germania şi alţi contribuabili neţi.

Dar unii avertizează că grupul de coeziune s-ar putea diviza, în contextul în care complexitatea procesului bugetar îi va lăsa pe unii mult mai expuşi riscului în urma reducerilor, decît alţii.