Prezență UBB la evenimentul “Bathory Fest”

Rectorul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB), prof. univ. dr. Daniel David, a fost invitatul evenimentului “Bathory Fest”, din Șimleul Silvaniei, în cadrul căruia a susținut conferința cu tema “Școală și Comunitate”.

“M-am bucurat mult să văd că regele Ștefan Bathory, principele Transilvaniei și fondatorul instituției universitare clujene din 1581 care a evoluat de-a lungul timpului în UBB, este onorat în orașul unde s-a născut. Autoritățile locale (Șimleul Silvaniei) și județene (județul Sălaj) au organizat, la a șaptea ediție, un eveniment de clasă internațională, cu participanți și parteneri din țară și din străinătate. După discuțiile cu autoritățile locale, UBB se va implica mai mult în județul Sălaj – dincolo de prezențele deja vizibile în Zalău și Jibou –, după un plan ce va fi stabilit împreună cu autoritățile locale în luna octombrie 2022. Mai mult, UBB se va implica în următoarele ediții ale evenimentului «Bathory Fest» și în dezvoltarea «Cetății Bathory», în parteneriat și ca sprijin pentru autoritățile locale, pentru a onora memoria fondatorului instituției academice din 1581”, a declarat rectorul UBB, prof. univ. dr. Daniel David.

Aflat la cea de-a șaptea ediție, evenimentul ”Bathory Fest” beneficiază de participanți și parteneri din țară (ex. TIFF) și străinătate (ex. Polonia, Ungaria).

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut