Preţurile au crescut şi în martie

Preţurile de consum au crescut în martie cu 0,4% faţă de februarie, iar rata anuală a inflaţiei a ajuns la 0,8%, în condiţiile în care alimentele s-au ieftinit cu 0,1%, însă preţurile la mărfurile nealimentare au crescut cu 1,2%, iar tarifele serviciilor cu circa 1,6%.

Datele furnizate de Institutul Naţional de Statistică arată că cele mai mari scumpiri din martie au avut loc la citrice şi fructe meridionale (cu 5%), fructe şi conserve din fructe (cu 3%), legume şi conserve de legume (cu 1,8%). Ouăle s-au ieftinit cu 4,7%, fasolea boabe şi alte leguminoase cu 1%, carnea de porc şi zahărul cu 0,2%, iar făina, cartofii şi telemeaua de vacă au avut o scădere de preţ de 0,1%. La mărfurile nealimentare, preţurile combustibililor au urcat cu 2%, tutunul şi ţigările s-au scumpit cu 1,4%, singura ieftinire, însă nesemnificativă, regăsindu-se la autoturisme şi piese de schimb (0,02%). Costurile serviciilor de apă, canal şi salubritate s-au majorat cu 0,5%, iar cele pentru îngrijiri au urcat cu 0,3%. În schimb, cazarea la hoteluri s-a ieftinit cu aproape 0,1%, pentru transportul interurban rutier tarifele au scăzut cu 0,04%, iar la chirie cu 0,02%.

Comparativ cu decembrie anul trecut, preţurile s-au scumpit la alimente cu 1,4%, la mărfurile nealimentare cu 1,2%, iar serviciile au fost mai scumpe cu 0,6%. Determinată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC), creşterea lunară a preţurilor a fost de 0,5%. Preţurile alimentelor au urcat cu 0,3%, cele ale mărfurilor nealimentare cu 0,6%, iar costurile serviciilor au crescut cu aproape 0,2%. Creşterea medie a preţurilor de consum în ultimele 12 luni (aprilie 2014 – martie 2015) faţă de precedentele 12 luni (aprilie 2013 – martie 2014), a fost de 0,9%.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.