Prețul serviciului universal pentru curent va fi anunțat de ANRE

Consumatorii care nu-și schimbă contractul de furnizare a energiei electrice vor fi trecuţi în serviciul universal, la preţuri care vor fi anunţate la 1 iulie de Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie (ANRE).

Zoltan Nagy-Bege, vicepreşedintele ANRE, a spus că peste jumătate dintre consumatorii casnici de energie electrică se află în piaţa concurenţială la finalul lunii iunie, iar pentru ceilalţi preţurile energiei active vor creşte cu 3-13%, de la 1 iulie. De la 1 ianuarie 2021, au fost eliminate preţurile reglementate. La acel moment, dintre cei 8,9 milioane de consumatori, circa 3 milioane erau deja cu contracte noi semnate, deci o treime dintre consumatori.

Consumatorii de energie îşi pot schimba oricând contractele sau furnizorii, iar creşterea de preţuri de acum este legată de conjunctura internaţională a pieţei, fără legătură cu liberalizarea, a afirmat, Ion Lungu, preşedintele Asociaţiei Furnizorilor de Energie din România (AFEER). Reprezentanţii AFEER spun că preţurile din piaţa de energie din România sunt în creştere, în linie cu ce se întâmplă cu toate mărfurile de care depinde preţul energiei şi în linie cu pieţele de electricitate din toată Europa. Lungu apreciază că 99% dintre consumatori sunt interesaţi de preţ, însă, dacă preţul e prea mic, înseamnă că există un risc mare, consumatorii trebuie să fie foarte atenţi la clauzele contractului, a recomandat reprezentantul AFEER.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut