Preşedintele să fie ales de Parlament

Ilie CĂLIAN

Cu siguranţă, n-a fost întîmplătoare discuţia “colaterală” despre alegerile prezidenţiale – dintre Victor Ponta, Crin Antonescu şi Valeriu Zgonea (preşedintele Camerei Deputaţilor), de o parte, şi Traian Băsescu, în biroul preşedintelui Senatului Crin Antonescu. Discuţia – cerută de preşedintele Băsescu -, în legătură cu Mecanismul de Cooperare şi Verificare pe Justiţie din UE, a cărui soluţionare ne-ar deschide şi drumul spre Schengen, era, desigur, necesară, iar faptul că Băsescu a solicitat-o arată că pe acesta îl interesează o oarecare formă de “coabitare”, fie şi doar formală, pentru a arăta opiniei publice din ţară, dar mai ales “rudelor politice” din UE, că este un om rezonabil.

Victor Ponta sugera că ar fi util – din motive conjuncturale – să nu avem, şi în 2014, două rînduri de alegeri – europarlamentare şi prezidenţiale. În acest sens, s-ar putea organiza amîndouă deodată, adică prezidenţialele anticipat cu cîteva luni, urmînd fie ca Traian Băsescu să renunţe la cîteva luni de preşedinţie, fie noul preşedinte să fie instalat după expirarea mandatului lui Băsescu. La această soluţie s-a raliat, ulterior, şi UDMR. Preşedintele, în schimb, a replicat, mai tîrziu, că soluţia pe care o agreează ar fi alta: el să-şi dea demisia simultan cu actualul Parlament şi să se organizeze, deci, nu doar alegeri europarlamentare, dar şi alegeri pentru Parlamentul României şi pentru Preşedinţie. Adică, mai multe alegeri, o întreagă bulibăşeală. Asta ar fi, deci, una dintre “subtilităţile” coabitării: o contrapropunere cu atac direct la marele inamic “personal” al lui Băsescu, Parlamentul. Evident, Băsescu ştie că o demisie a tuturor parlamentarilor ar fi, practic, imposibilă, iar o modalitate de dizolvare a Parlamentului nu are. Aşadar, Băsescu nu vrea să se dea dus nici măcar cu cinci minute mai devreme.

Asta era clar pentru toată lumea. Cu siguranţă, şi pentru Ponta şi Antonescu. Atunci, de ce au mai făcut propunerea?! Probabil, tocmai pentru a evidenţia, încă o dată – dacă mai era necesar?! – că nu se poate ajunge cu Băsescu la niciun compromis politic – bun pentru ţară, dar incomod pentru acesta.

Însă problema s-ar putea rezolva mult mai simplu, împăcînd şi capra şi varza. Adică, Băsescu să stea pe locul lui pînă în 21 decembrie 2014, dar să avem un singur rînd de alegeri: europarlamentare. Cum? Printr-o prevedere clară din Constituţie, în sensul că România este republică parlamentară, iar preşedintele este ales de Parlament – aşa cum se întîmplă în majoritatea regimurilor republicane din Uniunea Europeană. În acest fel (dincolo de cheltuielile şi tapajul naţional legat de alegerea preşedintelui), s-ar rezolva chestiunea dualismului puterii executive, care – am văzut destul de bine – poate fi folosită de un om ahtiat după putere, pentru a obţine puteri malefice. O departajare clară a competenţelor este chiar garanţia funcţionării corecte şi performante a maşinăriei statului, asigurîndu-se controlul democratic al tuturor compartimentelor. Ea ar înlătura definitiv obsesia noastră postdecembristă a pericolului dictaturii. Pericol care n-a putut fi înlăturat, cum sperau “părinţii Constituţiei”, prin divizarea atribuţiilor executive.

Iată, însă, că, îndeosebi din partea unor liberali, a apărut suspiciunea că, dacă s-ar opta clar pentru un asemenea sistem, Ponta ar obţine puteri prea mari – adică PSD faţă de PNL.
Iar o luăm de la capăt?! Iarăşi sacrificăm un principiu de dragul unor avantaje conjuncturale?! Au uitat deja (acei liberali) că din cauza unui astfel de calcul conjunctural a acceptat PNL să se înhăiteze cu Băsescu?! (Şi să nu poată scăpa de el pînă azi.) Lucrurile sînt clare din punctul de vedere al principiilor democratice. Într-adevăr, primului ministru i-ar creşte puterile. Dar, în acelaşi spirit, Constituţia ar spori independanţa celorlalte două puteri – legislativă şi judecătorească -, pentru a asigura un bun control al funcţionării statului.

E adevărat, ideea aceasta – a republicii parlamentare, cu un preşedinte al ţării ales de parlament – a fost deja persiflată (că argumente nu are) de “specialistul în drept neconstituţional” Emil Boc, care spune că USL ar căuta această soluţie pentru alegerea preşedintelui (de către actualul Parlament), întrucît nu are garanţia că, la votul popular, ar cîştiga candidatul ei (USL) şi nu al PDL. Emil Boc ar putea fi un “băiat simpatic” dacă ar avea cel mai mic simţ al ridicolului. Or, nu poţi fi decît ridicol dacă ai curajul să lansezi public ideea că, după dezastrul de la cele două alegeri (locale şi parlamentare) şi în lipsa unui candidat cît de cît curat, PDL ar putea cîştiga Preşedinţia României, cu un candidat scos în ultima secundă din pălăria scamatorului.