Preot pensionar din Huedin, oprit de la săvârșirea „tuturor lucrărilor sfinte”

Preotul pensionar Ioan Tonca, din Huedin, a fost oprit de mitropolitul Andrei al Clujului de la „săvârșirea tuturor lucrărilor sfinte”, ca urmare a „relatărilor apărute în mass-media, privitoare la comportamentul iresponsabil și smintitor” al acestuia.

„Înaltpreasfințitul Părinte arhiepiscop și mitropolit Andrei, în ședința de lucru de luni, 2 martie 2020, a Permanenței Consiliului eparhial al Arhiepiscopiei Clujului, a analizat toate aspectele acestui caz și, în conformitate cu articolul 88, lit. x din Statutul pentru organizarea și funcționarea Bisericii Ortodoxe Române, a decis oprirea imediată a preotului Tonca de la săvârșirea lucrărilor sfinte. Conform acelorași prevederi, cazul a fost trimis spre cercetarea organismelor disciplinare ale eparhiei” – a anunțat Biroul de presă al Arhiepiscopiei Clujului.

Conform unor relatări de presă, preotul cu pricina ar fi primit bani de la mai mulți romi din zonă, care au adus un sicriu în lăcașul de cult pentru un ritual cu jurăminte și blesteme. Ritualul s-a desfășurat în cursul zilei de duminică, 1 martie, în biserica „Sfânta Treime“ din Huedin, fiind legat de „o situație de infidelitate din comunitatea romilor”. Cel supus ritualului a fost pus să jure că nu a întreținut relații sexuale cu o fată.

M. T.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.