Preocupări culturale în comuna Bonţida

Prin deplasările noastre pe Valea Someşului Mic ne oprim destul de des şi în comuna Bonţida, unde edilii au mereu să ne spună noutăţi cu privire la realizările sociale sau chiar culturale (din păcate, în ultimul domeniu, în mediul rural nu avem totdeauna veşti bune). Primarul comunei Bonţida, domnul Emil Cârhaţ, ne informează periodic despre noutăţile survenite în viaţa locuitorilor celor cinci sate componente.

De astă dată ne referim la unele amănunte privind viaţa culturală. În satul Răscruci se află în plină desfăşurare tabăra de folclor pentru tineri şi adulţi. Primăria comunei Bonţida pregăteşte o nouă ediţie a Întîlnirii Fiilor Satului, programată pe data de 18 august. Spre meritul celor care conduc destinele frumoasei aşezări de lîngă Someş, şi în acest an se acordă o mare atenţie culturii, artei şi literaturii. Dacă în alte localităţi totul se rezumă la un spectacol folcloric sau la o seară de discotecă, la Bonţida edilii s-au gîndit şi la prezentări de cărţi sau expoziţii, aşa cum stă bine unor gospodari buni, oameni de cultură. Tot la Bonţida, la sfîrşitul lunii august vor avea loc tradiţionalele Zile ale Castelului Bánffy, eveniment ce atrage an de an mii de vizitatori din ţară şi de peste hotare. În cadrul manifestărilor artistice organizate cu această ocazie vor evolua şi cele trei formaţii de dansuri populare ale comunei, una dintre ele fiind condusă chiar de viceprimarul Gruz István, animatorul vieţii culturale din comună, alături de primarul Emil Cârhaţ, desigur.

La Bonţida se doreşte şi inaugurarea sediului modernizat al Căminului Cultural din centrul comunei, care, probabil, va purta numele marelui scriitor Pop Simion, născut pe aceste meleaguri. Oricum, Primăria doreşte păstrarea şi valorificarea tradiţiilor şi obiceiurilor populare locale prin iniţierea unor activităţi cultural-artistice pe măsura renumelui de care se bucură localitatea care poartă semnele istoriei prin „Versailles-ul românesc”, adică castelul Bánffy, simbolul satului.

SZ.Cs.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.