Premii pentru cei mai merituoşi poliţişti şi cele mai eficiente structuri din cadrul IPJ Cluj

Postul de Poliţie Comunal Beliş este câştigătorul locului I la secţiunea Postul de poliţie comunal al anului 2016, iar Secţia 6 Poliţie Rurală Floreşti – câştigătoarea locului I la secţiunea Secţia de poliţie rurală a anului 2016, din cadrul competiţiei “Poliţia în slujba comunităţii” – ediţia a IV- a. La secţiunea Subunitatea urbană a anului locul I a revenit Poliţiei municipiului Cluj-Napoca.

Festivitatea de premiere a competiţie a avut loc în 5 ianuarie, în prezenţa reprezentanţilor autorităţilor publice din judeţul Cluj, a conducerii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj şi a şefilor structurilor de poliţie subordonate. Competiţia, care are ca scop promovarea, recunoaşterea şi aprecierea profesionalismului, creativităţii şi acţiunilor inovatoare în cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj. este organizată anual şi cuprinde nouă secţiuni: formaţiunea operativă a anului, formaţiunea suport a anului, subunitatea urbană a anului, secţia de poliţie rurală a anului, postul de poliţie comunal al anului, ofiţerul de poliţie al anului, agentul de poliţie al anului, personalul contractual al anului, administrarea patrimoniului.

La nivelul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj, în cadrul aparatului judeţean funcţionează 13 servicii, patru birouri şi două compartimente independente, în plan operativ acestea având în coordonare birouri sau formaţiuni aflate în structura subunităţilor teritoriale de poliţie. În cadrul competiţiei, acestor structuri le-au fost dedicate două secţiuni: Formaţiunea operativă a anului 2016: locul 1 – Serviciul Criminalistic; locul 2 – Biroul de Investigaţii Criminale, Poliţia municipiului Cluj-Napoca; locul 3 – Serviciul de Investigaţii Criminale; menţiune – Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice; Formaţiunea suport a anului 2016: locul 1 – Serviciul Resurse Umane; locul 2 – Serviciul Cazier Judiciar, Statistică şi Evidenţe
Operative; locul 3 – Financiar; menţiune – Serviciul Logistic.

Pentru asigurarea serviciului poliţienesc în mediul urban, în cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj funcţionează cinci poliţii municipale şi o poliţie orăşenească. În municipiul Cluj-Napoca sunt organizate şapte secţii de poliţie urbană, iar în mediul rural funcţionează opt secţii de poliţie rurală şi 75 posturi de poliţie comunale.

În cadrul competiţiei, acestor structuri le-au fost dedicate trei secţiuni, astfel: Subunitatea urbană a anului 2016: locul 1- Poliţia municipiului Cluj-Napoca; locul 2 – Poliţia oraşului Huedin; locul 3 – Poliţia municipiului Turda; Secţia de poliţie rurală a anului 2016: locul 1 –  Secţia 6 Poliţie Rurală Floreşti; locul 2 – Secţia 7 Poliţie Rurală Gherla; locul 3 – Secţia 8 Poliţie Rurală Huedin; Postul de poliţie comunal al anului 2016: locul 1 – Postul de Poliţie Comunal Beliş; locul 2 – Postul de Poliţie Comunal Gilău; locul 3 – Postul de Poliţie Comunal Iara; menţiuni – Postul de Poliţie Comunal Jucu, Postul de Poliţie Comunal Unguraş, Postul de Poliţie Comunal Apahida, Postul de Poliţie Comunal Tritenii de Jos, Postul de Poliţie Comunal Băişoara.

În cadrul competiţiei au fost premiaţi şi cei mai merituoşi reprezentanţi ai fiecărei categorii de personal încadrat la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Cluj: ofiţeri de poliţie, agenţi de poliţie şi personal contractual, astfel: Ofiţerul de poliţie al anului 2016 – inspector principal Câmpean Georgeta Claudia, Poliţia municipiului Cluj-Napoca, Biroul de Investigaţii Criminale; menţiuni – inspector principal Teodorescu Mihai Marius, Serviciul Criminalistic, subcomisar Balint Alexandru Daniel, Secţia 8 Poliţie Rurală Huedin şi comisar şef Rus Sorin Iovu, Serviciul Rutier; Agentul de poliţie al anului 2016 – agent şef adjunct de poliţie Man Adrian Daniel, Poliţia municipiului Cluj-Napoca, Secţia 2 Poliţie; menţiuni: agent şef principal de poliţie Croitoru Augustin Traian, Poliţia municipiului Cluj-Napoca, Secţia 1 Poliţie; agent principal Sin Mircea Cristian, Secţia 9 Poliţie Rurală Turda, Postul de Poliţie Comunal Săvădisla; agent şef adjunct Raţ Marius-Alexandru, Secţia 8 Poliţie Rurală Huedin, Postul de Poliţie Comunal Beliş; Personalul contractual al anului 2016 – referent Han Luminiţa–Rodica, Serviciul Cazier Judiciar, Statistică şi Evidenţe Operative

În cadrul secţiunii Administrarea patrimoniului 2016 au fost premiate şapte structuri de poliţie care au contribuit la îmbunătăţirea condiţiilor de lucru pentru poliţişti şi a spaţiilor de primire a publicului: Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice; Secţia 2 Poliţie din cadrul Poliţiei municipiului Cluj-Napoca; Poliţia municipiului Turda; Poliţia municipiului Câmpia-Turzii; Postul de Poliţie Comunal Mintiu-Gherlii; Postul de Poliţie Comunal Jucu şi Postul de Poliţie Comunal Mihai Viteazu.

Felicitări câştigătorilor!

M. TRIPON

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.