Premierul Boc le transmite protestarilor că nu le poate oferi mărirea salariilor şi pensiilor, dar nici demisia sa

Primul-ministru Emil Boc a declarat marţi seara, la B1 TV, că nu le poate promite protestatarilor mărirea salariilor şi a pensiilor, anularea măsurilor de austeritate decise de Guvern şi nici demisia sa, ci numai dialog “pe toate palierele” şi unele măsuri de ameliorare a situaţiei de fapt, cum ar fi sprijinirea creării de noi locuri de muncă.

“Astăzi nu putem promite salarii şi pensii mărite. Astăzi, nu pot face acest lucru. Asta nu înseamnă că dacă urmăm drumul corect nu este posibil acest lucru (…) Ce putem spune astăzi? Că România este în afara oricărui risc de neplată a salariilor şi pensiilor. Acest lucru putem spune, că am asigurat stabilitate”, a afirmat premierul.

În ceea ce priveşte demisia sa, primul-ministru a subliniat că “soarta Guvernului se decide în Parlament”. “Într-o democraţie, se spune foarte clar în Constituţie, că Parlamentul este organul suprem reprezentativ al poporului român. Acolo se decide soarta guvernelor, pentru că un guvern lucrează sub controlul Parlamentului (…). Din perspectiva mea individuală, am spus-o de fiecare dată, lucrez la fel, din primul minut pînă în ultimul minut al funcţiei de prim-ministru, indiferent cît va dura ea”, a argumentat şeful Guvernului.

De asemenea, el a arătat că va cere o intensificare a dialogului cu manifestanţii, inclusiv în cadrul comisiilor de dialog social de la nivelul prefecturilor. “Răspunsul e unul singur – dialogul pe toate palierele, la toate nivelele, prin orice mijloace instituţionale ale statului. Doi: măsuri şi lucruri care să amelioreze, fără să pierdem ce am cîştigat, starea de fapt. Şi trei, explicarea în continuare a situaţiei în care ne aflăm, a măsurilor luate”, a spus Boc.

El a adăugat că în şedinţa Consiliului Naţional Tripartit pentru Dialog Social de marţi a discutat cu patronatele despre unele măsuri de stimulare a creării de noi locuri de muncă dînd exemplu suplimentarea sprijinului de stat pentru firme la angajarea de şomeri, tineri absolvenţi sau cei care mai au cîţiva ani pînă la pensionare.

Totodată, primul ministru a subliniat că blocarea funcţionării statului în urma protestelor de stradă afectează în fiecare zi şansa de a aduce cele şase miliarde de euro, fonduri europene, prevăzuţi pentru anul acesta de Guvern, precum şi pentru realizarea investiţiilor de 38 miliarde de lei alocaţi de la bugetul de stat.

“Numai aceste proiecte pot aduce mai multe resurse pentru locuri de muncă, salarii şi pensii”, a mai spus premierul.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.