Premierele lunii august: Zece titluri, puţine opţiuni fericite… Da pentru ‘Salesman’ şi ‘Safari’

Luna în curs aduce nu mai puţin de zece titluri noi, destul de multe putem spune, cu puţine opţiuni de vizionare dacă ne gândim la cele care merită văzute, patru cu bunăvoinţă. Să vedem care sunt premierele lunii august 2017 :

The Dark Tower/Turnul întunecat (producţie Statele Unite, 2017), regia Nikolaj Arcel; filmul are la bază opera omonimă a cunoscutului scriitor american Stephen King, primă ecranizare a lor mai precis; este o peliculă amestec de SF – horror – western, lupta eternă bine – rău într-un multiunivers; ar putea interesa doar amatorii şi fanii filmelor SF Atomic Blonde (producţie Statele Unite, 2017), regia David Leitch şi Charlize Theron şi Eddie Marsan în rolurile principale; pelicula se încadrează uşor în categoria producţiilor cu agenţi şi superagenţi, de data aceasta din MI6, dar şi a celor din fostul KGB; suntem în Berlinul după căderea Zidului; lupta se dă de data aceasta pentru un microcip care conţine numele tuturor agenţilor sovietici activi în Germania şi nu numai; avem acţiune, avem crime, urmăriri, ghiveciul din care nu lipseşte nici un ingredient

The Salesman/Clientul (producţie Iran, 2016), regia Asghar Farhadi, nume tot mai la modă în cinematografia mondială; ca de obicei, traducerea titlului este eronată, salesman însemnând comis voiaj (vezi şi The Death of a Salesman/Moartea unui comis voiajor a celebrului Arthur Miller), sar peste traducerea total neinspirată, filmul meritând toată, toată atenţia; a obţinut opt premii (printre care şi Oscarul pentru film străin), dar şi 17 nominalizări (la Globurile de Aur, la Cannes,…), temele vizate fiind mai multe, numitorul comun rămânân unul, imigraţia/emigraţia, la zi să recunoaştem; în plus, este şi un film anti – Trump şi anti măsurile luate de noul preşedinte american, de a interzice musulmanilor şi iranienilor intrarea în Statele Unite; adevărul este că Farhadi nu a fost prezent la gala decernării premiilor Oscar, în semn de protest faţă de politicile şefului de la Casa Albă; Salesman este un film real şi apropierea de The Death Salesman este pe cât se poate de firească; omul este văzut sub presiunea evenimentelor şi a semenilor, deciziile de luat pe moment sunt dureroase, consecinţele dezastruoase de cele mai multe ori; interpretările – Shahab Hosseini, Taraneh Alidoosti, Mina Sadati – sunt la înălţime; filmul trebuie văzut

 

Raid dingue (Franţa, 2016), regia Dany Boom; agenţi şi iar agenţi, motiv de a cunoaşte trupele RAID

Safari (Germania, 2017), regia Ulrich Seidl, este pelicula aşteptată, şi aşteptată pentru că regizorul Seidl (n. 1952, Viena) este marcă cunoscută şi apreciată, un obişnuit al festivalurilor de la Sevilla, Veneţia, Berlin, Cannes, Chicago; Safari este documentarul care pune în dezbatere vânătoare din Africa Centrală şi Africa Răsăriteană, fie pentru trofee, fie ca… hobby !; de departe râmâne pelicula care nu trebuie ratată deloc, bine şi foarte bine primită de critica de specialitate şi de public, ca şi Salesman de altfel

Fun Mom Dinner (producţie Statele Unite 2017), regia Alethea Jones, cu Toni Collette, Bridget Everett; este povestea a patru mame de coşmar am putea spune, toate având copiii în aceeaşi clasă; se vrea o comedie, dar este departe de intenţiile dorite de echipa artistică; film mediocru

 

Annabelle . Creation (producţie Statele Unite 2017), regia David Sandberg; amestec de horror, mister, thriller, cu un singur nume mai răsărit în distribuţie, Anthony LaPaglia, filmul nu face prea muţi bani

American Made (producţie Statele Unite, 2017), regia Doug Liman, cu Tom Cruise în rolul principal; este film biografic, în centrul atenţiei aflându-se Adler Berriman ‘Barry’ Seal (1939 – 1986), pilot TWA, folosit de cei din Cartelul Medellin pentru transportul cocainei din Columbia şi Panama în Statele Unite; după zece de închisoare, Barry îşi oferă serviciile agenţiilor DEA şi CIA, lucrând ca agent sub acoperire; este asasinat de membri Medellin în 1986; a mai fost protretizat de Dennis Hopper (în Doublecrossed, 1991) şi Michael Pare (în The Infiltrator, 2016); cea a lui Tom Cruise este departe de aşteptări şi o notă de 6 fiind prea mare

Premiere sunt şi două filme de animaţie, The Nut Job 2 şi The Emoji Movie 3D, ambele chiar de văzut.

În concluzie, atenţia trebuie îndreptată de Salesman, Safari şi cele două filme de animaţie. Pentru restul, totul ţine de gusturile fiecăruia în parte.

Demostene ŞOFRON

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.