Premiere cinematografice. Despre lipsa de afecţiune şi urmările ei

Un film cum este Loveless/Fără iubire (producţie Rusia 2017) te marchează şi nu pentru câteva ore, ci pentru săptămâni în şir. Este cu atât mai dureros când te regăseşti în acţiunea filmului, când din postură de divorţat ai un copil sau mai mulţi în grija altora.

Filmul lui Andrey Zvyagintsev – propunerea Rusiei la Oscar pentru film străin – dezbate o temă prea cunoscută pentru a mai intra în detalii. Divorţul lasă urme, mai ales atunci când la mijloc este un copil şi încă unul de 12 ani. Un copil care nu înţelege de ce, care pune întrebări şi primeşte răspunsuri din ‘n’ direcţii (pro sau/şi contra), copil care nu ştie încotro să o ia.

Avem de-a face cu o familie în pragul unui divorţ. Nu sunt nici primii şi nici ultimii care divorţează. Dar sunt din familia celor preocupaţi doar de confortul lor şi mai puţin de confortul mental al copilului. Contează mai mult o cină romantică la un restaurant de lux, contează intimitatea, contează cadourile şi mai ales cele scumpe. Fericirea personală este mai presus de fericirea şi atenţia ce trebuie acordate copilului. Se trezesc la realitate abia când copilul dispare. Atunci apar căutările, apar alte întrebări cu alte răspunsuri, alte acuze şi alte motivaţii.

Nu este pelicula care se digeră uşor. Cu atât mai mult cu cât este un film fără… final. Finalul aparţine spectatorilor, în special celor care se vor regăsi în acţiunea filmului.

Meritul lui Andrey Zvyagintsev este altul. Punând în discuţie divorţul şi urmările sale dezastruoase pentru un copil prins între părinţi, el atrage atenţia în cel mai serios mod cu putinţă, asupra urmărilor nefaste pe care le aduce o familie disfuncţională.

Loveless vorbeşte deschis despre minciună, adulter, alegeri personale, fericire, egoism, trădare, ambiguitate, abandon, supărare, disfunţionalitate, dezintegrare morală, bani,…

Este un film foarte, foarte bine făcut, a atras atenţia criticilor şi a publicului de la prima proiecţie. Dovezile valorii peliculei se regăsesc în cele 17 premii (Cesar Award de exemplu) sau în cele 28 de nominalizări (la Oscar, BAFTA, Palme d’ Or), pe rol figurînd mai toate categoriile : cel mai bun film, imagine, muzică, scenariu, editare sunet, interpretare/actriţa Maryana Spivak.

Chiar dacă este un film ce degajă tristeţe, foarte multă tristeţe, mergeţi să-l vedeţi, cu atenţie, fotogramă cu fotogramă. Odată mesajul înţeles, veţi şti ce aveţi de făcut în viitor. Trecutul oricum nu mai poate fi deloc schimbat. Ne lovim de copii monoparentali aproape la tot pasul, o spun cu regret. Poate viitorul acestor copii se va schimba. Poate…

Demostene ŞOFRON