Premieră reușită de clujeanul Simone Tempestini în Campionatul European de Raliuri

Echipajul clujean Simone Tempestini / Sergiu Itu a înregistrat o nouă premieră pentru automobilismul sportiv românesc, câștigând prima probă specială în Campionatul European de Raliuri. Nici un alt echipaj românesc angrenat în Campionatul European nu a mai reușit această performanță. Reprezentând Napoca Rally Academy, Tempestini și Itu au încheiat Raliul Italiei, derulat la Roma, pe locul 7 la general.

 

A treia etapă din cadrul Campionatului European de Raliuri s-a desfășurat la finele săptămânii trecute în Italia, la Rally Roma di Capitale, fiind și prima etapă de asfalt a sezonului în curs. România a fost reprezentată de două echipaje clujene, Simone Tempestini și Sergiu Itu (Škoda Fabia Rally2 Evo) și de frații Norbert și Francesca Maior (Peugeot 208 Rally4). După prezentarea echipajelor, cele două echipaje de la Napoca Rally Academy au avut un început impecabil pe superspeciala din centrul istoric al Romei, Norbert și Francesca continuând în același ritm și ziua următoare, reușind să încheie prima zi a raliului pe a treia poziție în clasamentul ERC3 Junior și pe 4 în clasamentul ERC3. Frații Maior au început bine ultima zi de concurs, dar cu toate acestea, pe ultima probă a buclei de dimineață, roata modelului Peugeot 208 Rally4 s-a rupt, forțându-i pe Norbert și Francesca să abandoneze din poziția a treia în clasamentul ERC3 Junior.  ”Am lovit ceva pe exteriorul unui viraj, am procesat târziu o informație, și astfel am pierdut roata stângă spate. A fost bine până la un punct, ne-am simțit foarte bine în mașină, dar din păcate greșelile costă”, a declarat Norbert Maior, mulțumit per ansamblu de evoluție.

În ceea ce-l privește pe Simone Tempestini, multiplul campion național nu s-a descurcat chiar foarte bine în superspecială. Cu toate acestea, clujeanul a terminat atât prima jumătate a zilei de sâmbătă cât și bucla secundă pe poziția a 11-a, având un avans de 5,5 secunde în fața vicecampionului ERC din sezonul trecut, Andreas Mikkelsen. Prima buclă a zilei secunde s-a încheiat cu Simone și Sergiu pe treapta a 8-a, grație ritmului susținut. Simone și-a permis să apese pedala de accelerație, iar echipajul clujean a câștigat penultima probă a zilei, încheiând raliul de la Roma pe poziția a 7-a în clasamentul general, la 22,6 secunde în fața lui Craig Breen, ocupantul poziției secunde în Raliul Estoniei de săptămâna trecută. Totodată, Simone Tempestini a încheiat pe podium în clasamentul sportivilor Under 28. De remarcat că Simone a înregistrat o nouă premieră pentru automobilismul sportiv românesc, prima probă specială câştigată în Campionatul European de Raliuri. În 2016, Tempestini, italian care a dobândit cetăţenia română, devenit campion mondial de juniori. Cu Sergiu Itu copilot, pe un model Skoda Fabia Rally 2 Evo, Tempestini s-a impus în cea de-a 12-a probă specială (penultima) a raliului care s-a desfăşurat în ţara natală. Pe traseul dintre Santopadre şi Arpino, românii au fost cei mai rapizi dintre cele 78 de echipaje care au fost prezente la start. Aceştia au avut un avans de 3,2 secunde faţă de următorul echipaj, format din italienii Fabio Andolfi şi Stefano Savoia. Performanţa din Italia l-a adus pe Tempestini în top 10 la general în Campionatul European după primele trei etape. Victoria din acest weekend i-a revenit italianului Giandomenico Basso (01 h 54 min 06 sec 6/10). Acesta este cunoscut inclusiv publicului din România după ce a câştigat în 2017 şi 2018 Transilvania Rally de la Cluj Napoca.

Cristian FOCȘANU

 

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut