Premieră-eveniment la Opera Naţională Română Cluj-Napoca: WERTHER de Jules Massenet

12143344_985450674811106_737585090082948861_nAşa cum am mai anunţat, duminică, 4 octombrie a.c., la ora 18.30, Opera clujeană deschide oficial Stagiunea 2015-2016 cu premiera operei WERTHER de Massenet, eveniment ce readuce în luminile rampei această creaţie la aproape nouă decenii de la prima ei reprezentare la Cluj. Ne aflăm în faţa unei iniţiative cultural-artistice de mare însemnătate, proiectul fiind o colaborare între instituţia lirică din Cluj-Napoca şi o echipă regizorală franceză – regizoarea Nadine Duffaut şi scenograful Louis Désiré.

Sub bagheta dirijorului Jozsef Horvath, vocal coach Viorica Cortez, asistent de regie Tiberius Simu, soliştii celor două distribuţii sînt: Călin Brătescu, Hector Lopez (Werther), Iulia Merca, Cristina Damian, Maria Jinga (Charlotte), Cristian Hodrea, Horaţiu Ruşti (Albert), Petru Burcă, Şimonfi Şandor, Florin Pop, Sergiu Coltan, Beniamin Pop, Florin Sâmpelean, Diana Ţugui, Lucia Bulucz, Oana Trîmbiţaş, Alexandru Potopea, Tatiana Oltean, Bogdan Nistor, Alexandra Hordoan, precum şi Corul de Copii Junior VIP coordonat muzical de Anca Mona Mariaş.

Cu ocazia premierei va avea loc reamplasarea, după 67 de ani, a Stemei României Unite pe frontispiciul sălii de spectacol a Operei, iar celebra mezzosoprană Viorica Cortez va fi onorată la împlinirea a 50 de ani de la debutul său pe aceeaşi scenă, în opera Samson şi Dalila.
Spectacolul va fi transmis live, în Piaţa Unirii, pe ecrane LED, fiind marcată în acest fel încheierea Festivalului de Toamnă al Economiei Germane – Herbstfest.
M.B.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.