Prefectura şi…

RADU VIDA

Figuraţia în politică este. Cîteodată bună, cîteodată nocivă. Depinde de mulţi factori şi, în general, nu e băgată în seamă. Doar atunci cînd pretenţiile cresc, cînd partidul cu pricina doreşte mai multe decît poate, atunci se pune problema unei analize.
UNPR e la guvernare.

Şi, totodată, în opoziţie. Generalul Oprea, indispensabil ca izmana pe timp de iarnă, face din caniculă exerciţii de imagine. Şi scoate la antrenamente tot felul de guverne, din umbră. La vedere, cum ar veni. De la… au la vai, şi de la ioi la ce mai ştiţi dumneavoastră, generalul de 4 stele mari a interesului naţional n-a ezitat să facă pe primul ministru. În ăst timp, se dădea în bărci ba cu Rovana Plumb, ba cu Claus Werner Iohannis. Spunînd feciorelnic că el nu vrea să fie prim ministru. Sau, mai exact, sînt alţii care vor asta. Nu-l suspectăm de gînduri ascunse, fie şi pentru că nici răcanul nici gheneralul n-ar trebui să facă politichie.

Sînt şi alte aspecte care mă fac să cred că acest partid a depăşit buzunarul şi-şi pune la butoniera pretenţiilor nevoia de a guverna. Singuri. Nimic rău în asta, doar că, în timp ce eşti angajat într-o alianţă, nu se face să visezi la… idependenţă. Cu atît mai mult cu cît, de fiecare dată, pe lîngă „interesul naţional” în discursurile sforăitoare se subliniază loialitatea faţă de aliaţi. Pe cînd, în realitate, trădările se fac ca la croşetat ciorapi pentru iarna care vine: două pe faţă , două pe dos.

Evident că fiecare partid are în structurile sale indivizi care, la un moment dat, ar putea să coordoneze anume sectoare de activitate guvernamentală. Nici UNPR nu face excepţie şi, racolează tot felul de indivizi care să le aducă voturi, în primul rînd. În paranteză fie spus, nu înţeleg cum se lasă populaţia prostită şi votează deputaţi şi senatori doar pentru faimă. Notorietatea într-un domeniu nu înseamnă neapărat delegarea votului a sute de mii de oameni pentru un fotoliu parlamentar. Acolo, în Parlament trebuie trimişi indivizi care au o largă viziune asupra politicului şi socialului, a economicului şi juridicului. În aşa fel încît printr-o vastă pregătire profesională şi o cuprinzătoare experienţă de viaţă să poată să facă faţă dorinţelor societăţii.

Ilie Năstase a fost un mare tenismen. Dar n-are nici o legătură cu şcoala, vasta cultură, şi alte cele. Nici la sport nu se pricepe. E chiar unilateral şi nu vede mai departe de racheta de tenis. E bătrîn de-acu’ şi viaţa nu i-a îngăduit decît experienţe cu căsnicii ratate, copii de pe ici de colo şi… scandal. Rică Răducanu a fost portar. De fotbal. Şi nu putem uita ciorile vii, legate de picior şi zburătăcite pe gardurile stadionului „U”, ori de cîte ori juca la Cluj. L-am atenţionat, la vremea respectivă, pe un prieten, spunîndu-i că nu-i frumos să i se amintească tot timpul lui Rică originea sa etnică. Răspunsul a fost uluitor: „Nu despre ţigani e vorba aici, ci despre prostia care zace în capul acestui om”. Acum, cei doi foşti sportivi conduc “Departamentul de Tineret şi sport”. Tineri, cum spuneam, nu mai sînt, iar sporturile pe care le-au practicat sînt unilaterale, faţă de cuprinzătoarea lume a sportului.

În asemenea posturi e nevoie de manageri. Buni. Dacă nu foarte buni. Ministrul Rus, bunăoară a făcut faţă cu brio şi la Interne şi la Transporturi, tocmai pentru calităţile domniei sale în ceea ce priveşte manageriatul unor sectoare importante. Pe cînd Gabi Szabo, să spunem, nu ştie altceva decît… fugă de răspundere, cînd vine vorba despre alte sporturi în afara de atletism. Sula e a cizmarului, aşadar, dacă nu vrea cu tot dinadinsul să fie numit prefect. Iar prefectul, la rîndul lui, ar trebui să ştie să spună blănarului ce şi cum cu sula lui. Nicidecum s-o mînuiască în folosul său sau al guvernului din care face parte.
Dixit.