Prefectul Gheorghe Vuşcan, la Dej

Săptămîna aceasta, joi, prefectul Gheorghe Vuşcan s-a aflat la Dej pentru „a lua pulsul realităţilor locale”, direct şi nemijlocit, într-o discuţie cu primarul Costan Morar. Întîlnirea cu primarul Dejului a fost imediat urmată de o întîlnire cu presa locală, pentru o succintă informare asupra scopului şi concluziilor acestei vizite.

Potrivit prefectului, în Dej nu există probleme majore, ceea ce nu înseamnă totuşi că acestea lipsesc cu desăvîrşire. Din fericire, mare parte se pot rezolva, în acest sens existînd, din partea Instituţiei Prefectului, atît deschidere spre problemele cetăţenilor, cît şi sprijin pentru autorităţile locale, în vederea soluţionării problemelor comunităţii. Între acestea se numără înfiinţarea unor structuri ale serviciilor deconcentrate la Dej, pentru a se scurta odiseea birocratică pe care trebuie s-o parcurgă oamenii de afaceri şi nu numai, pentru obţinerea sau avizarea unor documente. Preschimbarea permiselor de conducere la Dej ar fi un exemplu, iar Oficiul pentru Protecţia Consumatorului, un altul.

Sprijin pentru realizarea unor locuinţe sociale, transferul unei construcţii neterminate (V0-3) din proprietatea MAI în proprietatea primăriei, analizarea posibilităţii ca o parte din vechile galerii, dezafectate, ale Salinei Ocna Dej să fie administrate de primărie – în vederea implementării unor proiecte europene menite să dezvolte potenţialul balneo – turistic al oraşului, atragerea unor investitori chinezi şi implicit a investiţiilor necesare relansării economice, precum şi situaţia unităţilor de învăţămînt în pragul deschiderii noului an şcolar – au fost, de asemenea, subiecte abordate de primar şi prefect.

La finalul întîlnirii cu presa, prefectul Gheorghe Vuşcan a ţinut să precizeze că această vizită la Dej nu va rămîne una singulară. În fiecare prima joi din lunile ce urmează, la ora 12, domnia sa se va deplasa în teritoriu pentru a se întîlni nu doar cu edilii oraşului, ci şi cu cetăţenii urbei.

M. Vaida

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.