Praznicul Naşterii Domnului la Stockholm

Duminică, 25 decembrie 2011, de Praznicul Naşterii Domnului, Preasfinţitul Episcop Macarie al Europei de Nord a săvîrşit Dumnezeiasca Liturghie a Sfîntului Vasile cel Mare, împreună cu PC Preot Paroh Gheorghe Borca, în biserica Parohiei Ortodoxe Române „Adormirea Maicii Domnului” din Stockholm, această parohie fiind una dintre cele trei parohii româneşti din capitala Suediei.

În cuvîntul său pastoral, Preasfinţitul Episcop Macarie a acentuat dimensiunea vindecătoare a Întrupării: „Ajutorul pe care îl primeşte omul, ca dar al celui ce pînă acum a fost nevăzut, dar acum S-a făcut asemenea oamenilor, îl reprezintă dobîndirea demnităţii de fii, după har, ai lui Dumnezeu, a stării de sănătate sufletească şi trupească. Vindecarea noastră nu reprezintă un scop în sine, ci are menirea de a-l împăca pe om cu Dumnezeu, pentru că vindecarea adusă de Hristos, Prunc Nou Născut, reface legătura dintre om şi Dumnezeu în spaţiul sacramental al Bisericii. În registrul de jos al icoanei Naşterii Domnului, vedem de obicei două femei care îl spală pe Hristos Pruncul, fiind supus cerinţelor firii omeneşti. Potrivit tradiţiei vii a Bisericii, una dintre aceste moaşe, numită Salomeea, îndoindu-se de păstrarea nestricată a cheilor fecioriei Preasfintei Născătoare în timpul naşterii, mîna ei s-a uscat, însă după ce s-a căit, luîndu-L pe Dumnezeiescul Prunc pe braţele sale, a fost tămăduită de necredinţa şi neputinţa ei. De fapt, această minune exprimă sugestiv întreaga slujire vindecătoare a Bisericii! Boala fizică nu este decît urmarea îmbolnăvirii sufleteşti, iar puterea vindecării este dată în Biserica lui Hristos de puterea iertării păcatelor prin Taina Spovedaniei sau a Pocăinţei.”

„La masă rotundă,/Refren: Doamne, leor,/ Tri domni de acei mari/Beau şi libovesc,/Care sînt mai mari./Grîu-şi cuvînta:/  – Pot să fiu mai mare /De voi amîndoi,/ Că din mine-şi fac/ Colac şi prinos./ Vinu-şi cuvînta:/- Pot să fiu mai mare/ De voi amîndoi,/ Că din mine-şi fac/ Slujbe-n biserici./ Miru-şi cuvînta:/-  Pot să fiu mai mare/ De voi amîndoi,/Că din mine-şi fac/ Din păgîni, creştini”. Uneori, în argumentaţia mirului din colinda românească se pomeneşte şi Taina Sfîntului Maslu: „Că de n-aş fi eu/ Nici nu ar mai fire/ Nici o miruire/ Nici o măsluire…”. Deci, darul Bisericii este darul lui Dumnezeu, iar cel mai mare şi sfînt dar, pe care Dumnezeu ni l-a lăsat, este viaţa aceasta pămîntească, pîrgă a vieţii veşnice, care se păstrează şi se înnoieşte, prin rugăciunea multora, în slujirea Sfîntului Maslu, dar şi  în slujirea şi îngrijirea semenului nostru aflat în suferinţă şi căutare de sine” a mai spus Preasfinţitul Episcop Macarie.