Pr. Crin-Triandafil Theodorescu: ,,Leonida Neamțu nu scrie despre situații, el scrie despre împărății’’

Această săptămână a fost marcată de un eveniment important în lumea literară, și anume lansarea a trei cărți de referință la editura Cuantic. După cum ne-a obișnuit, editura Cuantic promovează o scriitură originală a autorilor români, fără să se axeze pe traducerile marilor scriitori internaționali, după cum a observat și Ovidiu Pecican în cadrul evenimentului. De data asta, editura ne surprinde cu o apariție nouă marca Ovidiu Pecican în zona istoriei culturale a țării noastre: Istoria României – stat și cultură 1866-2018 și cu cartea Leonida Neamțu și universul fantezist al aventurii de Constantin Cubleșan, însoțită de romanul cel mai faimos a scriitorului Leonida Neamțu, într-o nouă ediție: Strania poveste a marelui joc. În cadrul lansării au prezentat Hadrian Mateescu, director al editurii Cuantic, criticul literar Victor Constantin Cubleșan și preotul Crin-Triandafil Theodorescu.

Volumul Istoria României – stat și cultură (1866-2018) scris de Ovidiu Pecican oferă o interpretare sintetică a istoriei românești, de la apariția statului român până în prezent. Autorul pune accent pe curentele de gândire și manifestările artistice din acest interval de timp. Cartea nu este un tratat exhaustiv, ci mai degrabă o analiză a dinamicii culturale din interiorul statului român, folosind în mod frecvent opiniile unor protagoniști și observatori importanți.

Cartea Leonida Neamțu și universul fantezist al aventurii de Constantin Cubleșan este o lucrare cu caracter biografic și cuprinde repere biografice și rezumate condensate ale operelor lui Leonida Neamțu, unul dintre cei mai îndrăgiți autori de romane polițiste, de aventuri, științifico-fantastice, fanteziste din perioada anilor ’60-’80. Totuși, opera lui Leonida Neamțu a fost tratată drept literatură minoră, de aventuri, literatură care, după cum știm, a fost întotdeauna marginalizată și lăsată de o parte. Cu această ocazie, reputatul prozator, dramaturg, poet, critic și istoric literar, Constantin Cubleșan îl readuce pe scriitorul Leonida Neamțu în atenția noastră, oferindu-i interesul critic care i se cuvenea.

În intervenția sa digitală, Constantin Cubleșan a prezentat pe scurt contextul istoric în care a scris Leonida Neamțu: ,,Clujul era socotit ca fiind un oraș al poeților în anii de după război, prin anii ‘50, apoi, în deceniul următor, au apărut prozatorii tineri, dintre care s-au distins patru individualități marcante, care au demarat așa zisa generație șaizecistă. Aceștia au fost Dumitru Radu Popescu, Augustin Bujura, Vasile Rebreanu și, în sfârșit, Leonida Neamțu, care făcea o figură aparte, de scriitor boem, dar care avea o biografie literară foarte interesantă. Baconski l-a luat sub aripa lui protectoare la revista ,,Steaua’’ și l-a pus să scrie poezie. Când s-a produs această dezghețare a anilor ‘60, el s-a simțit eliberat de toate chingile ideologice și s-a îndreptat spre literatura de aventuri, care era o supapă în peisajul literar de atunci, foarte dogmatizat. A scris literatură polițistă, detectivistă, științifico-fantastică și a publicat vreo 40 de volume de nuvele și romane. Generațiile tinere, mai ales, mergeau pe mâna lui. A fost un scriitor de mare calitate, care s-a respectat ca profesionist al scrisului’’.

Constantin Cubleșan a felicitat inițiativa lui Hadrian Mateescu de a reedita cărțile lui Leonida Neamțu și a mai precizat că el însuși a scris această carte din două motive: în primul rând, ca o motivație amicală, având în vedere că a fost mereu apropiat de Leonida Neamțu, astfel că această carte reprezintă un răspuns la prietenia lor. În al doilea rând, a dorit să ofere o carte de exegeză critică asupra operei lui Leonida Neamțu, ceea ce era cu totul și cu totul necesar.

Preotul Crin-Triandafil Theodorescu a încheiat evenimentul cu un discurs liric, adresând o întrebare cu privire la motivul pentru care oamenii mai scriu în ziua de azi, în ciuda trecerii efemere a tuturor lucrurilor. El a întrebat de ce continuăm să luptăm cu deșertăciunea și și-a oferit chiar și un răspuns: pentru că există nemurirea. Preotul, un mare admirator al scriitorului Leonida Neamțu, a subliniat faptul că acesta nu a scris doar aventuri și nimic mai mult. În opinia sa, Leonida a creat ceva dincolo de fantezie, a adăugat ceva în plus. Preotul a subliniat că ,,Leonida nu vorbește despre situații, el vorbește despre împărății’’. Astfel a concluzionat preotul Crin-Triandafil Theodorescu, adăugând o notă de înțelepciune și profunzime evenimentului.

Mara Alexia MUNTEAN

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.