Potrivit presei din Italia, Mandorlini va fi noul antrenor al CFR-ului!

Italianul Andrea Mandorlini se pregăteşte să devină antrenorul echipei de fotbal CFR Cluj, pentru a doua oară în cariera sa, urmând să-l înlocuiască pe fostul internaţional român Dan Petrescu, anunţă mass-media italiană.

Conform site-ului TuttoMercatoWeb, Mandorlini a ajuns la un acord cu oficialii clubului ardelean şi va semna un contract pe un an, cu opţiune pentru un sezon suplimentar.

Tehnicianul italian, în vârstă de 62 de ani, a mai pregătit-o pe CFR Cluj în sezonul 2009-2010, în care a reuşit câştige campionatul, Cupa şi Supercupa României.

În sezonul trecut, Andrea Mandorlini a antrenat formaţia italiană Mantova, care a retrogradat din Serie C după ce a pierdut barajul cu Albinoleffe.

Dan Petrescu s-a despărţit de CFR Cluj, echipă cu care a cucerit cinci titluri de campion al României în trei mandate, urmând să-şi continue cariera de antrenor în Coreea de Sud, la echipa Jeonbuk FC.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut