PORTRET DE SCRIITOARE: VOICHIŢA PĂLĂCEAN-VEREŞ

 Prozatoare, cu un ritm constant al apariţiilor, autoare a trei romane şi a unui volum proaspăt de nuvele: MIERE PESTE CENUŞA ZILEI (Editura Limes, 2011), dna VOICHIŢA PĂLĂCEAN-VEREŞ este (şi) redactorul-şef al uneia dintre cele mai apreciate edituri clujene, mai ales printre publiciştii universitari: Napoca Star. Scriitoarea cultivă, cu obstinaţie, o temă întemeietoare – aceea a Familiei – casa, temelia vieţii, copiii (şi a unităţii ei sacre, religioase), ameninţată de neoliberalismul de azi, care a încercat să-i…relativizeze esenţa, în romanele CIOCOLATĂ AMĂRUIE (2007), O PICĂTURĂ DE SÎNGE (2008), COLECŢIONARUL DE CACTUŞI (2010), editate de Mircea Petean la Limes, în colecţia „Romanul românesc al secolului XXI”.

Volumul recent al VOICHIŢEI PĂLĂCEAN-VEREŞ, MIERE PESTE CENUŞA ZILEI (bucurîndu-se de o prezentare succintă a mai vîrstnicului nostru coleg, prozatorul Radu Mareş), e structurat pe şapte nuvele extinse, a căror unitate tematică este dată de profunzimea realismului psihologic, însă şi a absurdului vieţii (şi a societăţii – aflate într-o veşnică tranziţie). Cruzimea situaţiilor apropie stilul acestor proze de reportajul frust, aproape cules „de pe teren”, autentic şi profund.

O mamă, în nuvela care dă (şi) titlul volumului, trece prin emoţii teribile, în salonul de reanimare, cu singura ei fiică, aflată între viaţă şi moarte. Un bătrîn, cîndva prosper gospodar, ajunge, în tranziţia interminabilă, cerşetor, datorită dragostei faţă de fiul său, un indolent oportunist (Hoţul). Un tînăr beţiv îşi părăseşte mult mai vîrstnica iubită, ajungînd la concluzia că, scăpat fiind de ea din condiţia de boschetar, „are pretenţii mai mari de la viaţă…”, analizîndu-i, inautentic, stările intime, sufleteşti (Din prea multă dragoste). O funcţionară abia ieşită din adolescenţă este hărţuită sexual de un coleg de serviciu, ceea ce îi dă prilejul de a-şi analiza ironic, psihanalitic viaţa (cu referiri chiar la Freud). Ea îndură situaţia umilitoare fiindcă doreşte, înainte de a se răfui cu molestatorul şi angajatorul care i-a tolerat aceluia comportamentul, să apeleze la o intervenţie chirurgicală reconstructivă, spre a repara ravagiile cancerului de care a suferit cu cîţiva ani în urmă. Ea ajunge, în final, la o concluzie ironic-abisală: raţiunea de a fi e mai adîncă decît feminitatea şi alte ispite!… (Curcubeu luminos cu ochi lăptoşi de ceaţă). O pereche de români cu copii încă mici e prădată pe litoralul bulgar de un grup de tineri, de un sarcasm nemărginit. În încercarea de a-şi salva familia, capul familiei pendulează între starea de confuzie şi senzaţia că are unul dintre „coşmarurile răscolitoare” care-i tulbură de o vreme nopţile, ceea ce îl conduce la imobilitate. Mai mult decît atît, în încercarea de a se arăta prietenos, spre a-i manipula pe delincvenţi, face imprudenţa de a se lăuda cu berea locală, iar aceia pricep că străinul este excentricul proprietar al fabricii, ceea ce-i determină să-i lase pe turişti fără nimic, deşi iniţial intenţionaseră doar să le ia banii (Marketing transfrontalier). Un magistrat este faţă în faţă cu un individ cercetat pentru omucidere. Acela a ajuns să comită abominabilul gest tocmai în seara cînd proiectase să petreacă primele ceasuri de intimitate cu iubita sa. Lungile ore de tăcere din birou îl trimit pe procuror în lumea reveriilor erotice. Plecat fiind pe teren direct din braţele amantei, el este sub impresia plăcutelor clipe petrecute cu ea, rememorează idila lor şi îşi face planuri ca, în următoarea sîmbătă, să-şi informeze soţia că urmează s-o părăsească pentru a-şi reface viaţa lîngă cealaltă femeie. Autoarea radiografiază lumea magistraţilor, în care aparenţele sînt mai importante decît trăirile interioare şi sentimentele, deoarece această categorie profesională de „independenţi”, „echidistanţi” „incoruptibili” reprezintă o castă rece, severă. Înţelegînd că tînărul din faţa sa şi-a distrus viaţa „pentru o femeie, pentru ea”, magistratul devine din emoţional pragmatic şi decide, la rece, pe nepusă masă, să încheie povestea de iubire pe care o trăieşte. (Nuvela poartă titlul Biruitor, în sfîrşit!, accentuînd ironia subtilă a autoarei.)

Capodopera volumului rămîne, în opinia noastră, nuvela De la distanţă, în care este prezentată o familie stăpînită de „patima” televizorului, într-o Românie abia scăpată de comunism. În timpul vizionării unui tulburător documentar despre copiii din orfelinatele epocii Ceauşescu, datorită emoţiilor ajunse la paroxism trăite de soţia şi fiicele sale, află că mezina lui are un copil abandonat în leagăn la Oradea, pentru motivul că în interiorul familiei, el, capul familiei, un autoritar, este perceput ca un dictator, ceea ce le-a determinat pe femei să-i ascundă adevărul. Porunca dictatorială din final nu-l dezminte: „ – Dacă nu aduceţi copila, mîine, acasă, vă omor pe toate!”. În pofida viziunii ironice cu care autoarea surprinde familia Ponihosu şi societatea socialistă, cu odioasele erori ceauşiste, Revoluţia constituie pentru eroi prilejul reparării greşelilor şi revenirea la normalitatea creştinească.

Fie că urmăreşte „fiziologia păcatului”, „utopicele iubiri” neîntinate, „picurînd miere pe buzele îndrăgostiţilor”, „tsunami-urile unor trăiri” spirituale, dna Voichiţa Pălăcean-Vereş este o creatoare de personaje vii şi memorabile. Scriitoare talentată şi „încăpăţînată”, cum o numeşte Radu Mareş, ea face parte dintr-un grup pe care acelaşi ilustru om de cultură îl numeşte „comando-ul romancierelor de la Cluj”, din care le-am nominaliza pe Ruxandra Cesereanu, Marta Petreu, Delia Cenan ş.a. Ele au devenit tot mai preocupate de o reîntoarcere spre marea forţă a tradiţiei prozei româneşti, aşa cum am fost obişnuiţi să o cunoaştem, între cele două războaie mondiale, la Hortensia Papadat-Bengescu sau, în Ardeal, la Anişoara Odeanu.

Iar scriitoarea VOICHIŢA PĂLĂCEAN-VEREŞ, prin forţa şi profunzimea construcţiilor sale epice, ne asigură de această aşteptată continuitate.

Constantin ZĂRNESCU