Portret al artistului la maturitate: David Crescenzi

Câtă energie zace în David Crescenzi! Câtă forță! Este limpede că la baza lor stau iubirea pentru muzică, respectul pentru compozitor și partitură, respectul pentru public. De aici și dăruirea, de aici și sufletul pus pe altarul muzicii.

În numai trei zile, David Crescenzi a dirijat două lucrări pe cât de lungi, pe atât de dificile, mă refer la Nabucco (la Opera națională clujeană; miercuri 15 martie), respectiv Messa da Requiem pe scena de concert a Filarmonicii Transilvania (vineri, 17 martie), ambele de Giuseppe Verdi, ambele cu săli pline. Ca să fiu cinstit, suntem cam același public, ne cunoaștem din vedere, ne salutăm, schimbăm impresii, ne bucurăm când avem parte de spectacole și concerte memorabile, ne bucurăm și la vederea publicului tânăr.

Revin la concertul serii de vineri, 17 martie, cu o sală în care greu mai găseai un loc liber. Interesul era firesc atâta timp cât erau extrem de ofertante titlul-Messa da Requiem-, soliștii-Beniamin Pop/bas, Remus Alăzăroae/tenor, Luiza Fatyol/soprană, Veress Orsolya/mezzo-, Corul dirijat de Maestrul Cornel Groza și, nu în ultimul rând, Maestrul Crescenzi, într-o formă de invidiat. Lucru remarcat nu atât în abordarea lucrării fără partitură (ne-a și ne-am obișnuit cu acest lucru), cât în modul în care a gândit lucrarea, asigurând, înainte de toate, legătura dintre notele definitorii ale teatrului muzical cu cele ale muzicii sacre, ceremonie gravă și lirică deopotrivă. Versiunea propusă ascultării este una dinamică, gestica, când suplă, când energică, evidențiind contraste dramatice și tulburătoare, grație unor intensități bine gradate. Crescenzi dirijează cu o lejeritate uimitoare, sigur pe fiecare gest și fiecare notă sau intrare, un discurs muzical cursiv, coerent, superb pe tot întinsul lucrării, de la Requiem (Introit, Kyrie sau relația viață-moarte) la Dies Irae (tulburătorul Dies Irae/ritual de îngropare în liturghia de tip catolic, Tuba mirum, Mors stupebit/Pop, Liber scriptus, Quid sum miser (Fatyol, Veress, Alăzăroae), Rex tremandae, Recordare (Fatyol-Veress), Ingemisco, Confutatis maledictis, Lacrymosa), Offertorio (Domine Jesu Christe, Hostias/superbă interpretarea lui Remus Alăzăroae), Sanctus, Agnus Dei (Luiza Fatyol-Veress Orsolya, corul), Lux aeterna (trio vocal dramatic, excelenți Veress, Alăzăroae, Pop), Libera me (acceptarea destinului, cu soprana în rol titular, voce dominantă, clară și sigură).

Cert este că David Crescenzi se simte bine pe scena Filarmonicii clujene. Mai ales că a avut parte și de parteneri de valoare. Corul a fost la înălțimea op-ului verdian, ca muzicalitate, intonație și frazare, profunzime și maleabilitate, interpretare apropiată de rugăciune, nobilă la nivel sonor, în ton cu intențiile lui Crescenzi.

Cvartetul vocal, cu toată tinerețea lui (o medie de 30 de ani), s-a dovedit a fi unul ideal. Înclin să cred că tinerețea a fost atu-ul celor patru soliști, cvartet omogen (buni și individuali), bine integrat ansamblului.

În rest…Din păcate din nou telefoane, ieșiri și intrări ale spectatorilor în timpul concertului, copii mici, telefoane scăpate pe jos, aspecte pe care le-am mai semnalat, greu de rezolvat în lipsa unei educații, să-i spunem…muzicale (foto Bogdan Meseșan)

”Nabucco” la Opera Națională clujeană

Nabucco rămâne un titlu de referință pentru teatrul liric clujean. Notele definitorii le avem grație echipei artistice: Ina Hudea (regia artistică), Liliana Moraru (scenografia), Daniela Drăgușin (pregătirea coregrafică), Corneliu Felecan (dirijor cor), Alina Nistor (asistență regie artistică), David Crescenzi (dirijor), în distribuție Ionuț Pascu (Opera Națională din București; impunător Nabucco, vocal și scenic), Hector Lopez (Ismaele), Gianluca Breda (Zaccaria), Nadia Cerchez (Abigaille), Liza Kadelnik (Fenena), Simonfi Sandor (Marele Preot), Florin Pop (Abdallo), Oana Trîmbițaș (Anna), Corul, Orchestra și Ansamblul de balet al instituției.

Nu vreau să fiu rău înțeles, dar m-am și ne-am așteptat la mai mult de la basul italian Gianluca Breda (bun în registru grav și forțat în acut), joc de scenă care putea fi mai bine exploatat în favoarea rolului. Apoi, apoi aș vrea să văd și să vedem pe o scenă lirică clujeană acel Nabucco intrând triumfal, intrarea laterală fiind mai puțin pe măsura personajului.

Costumele sunt admirabile, scenografia la fel, Corul la înălțime (un bis la Va, pensiero era binevenit), David Crescenzi când incisiv, când călduros și expresiv, creator de atmosferă verdiană prin sonoritățile instrumentale și cele vocale,  summa summarum, un spectacol la care sigur ne vom raporta în timp. (foto Nicu Cherciu)

Demostene Sofron

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut