„Porți deschise” la spitalele pediatrice clujene

Noul sediu al Spitalului de Psihiatrie Pediatrică și Unitatea de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii Cluj-Napoca își deschid porțile spre vizitare.

Astfel, în perioada  6 – 8 iunie 2024 Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii Cluj-Napoca, instituție medicală aflată sub autoritatea Consiliului Județean Cluj, găzduiește cea de-a șaptea ediție a Zilelor Pediatriei Clujene. Cu acest prilej, vor fi organizat evenimentul „Porți deschise”, în cadrul căruia vor fi prezentate clujenilor cele mai noi dotări și investiții realizate prin proiectele europene atrase de Consiliul Județean Cluj, anunță reprezentanții forului județean. În perioada 1 – 5 iunie 2024 va putea fi vizitat noul sediu al Spitalului de Psihiatrie Pediatrică, spital recent construit de la zero, singura clinică de acest tip din Transilvania. Programul de vizitare, în perioada 1 – 5 iunie 2024, este zilnic, între orele 11.00 – 17.00, la adresa Calea Mănăștur nr. 54C, Cluj-Napoca.

De asemenea, vineri, 7 iunie 2024, între orele 14.00 – 18.00, va avea loc evenimentul „Porți deschise” la Unitatea de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii Cluj-Napoca. 

„Zilele Pediatriei Clujene vor reuni specialiști de marcă din domeniul pediatriei și specialităților conexe care vor aborda subiecte de actualitate în diagnosticul și tratamentul afecțiunilor pediatrice. Ca în fiecare an, prin caracterul multidisciplinar și acoperirea unui spectru larg de tematici, manifestarea va continua misiunea educațională și științifică. În același timp, evenimentul va constitui și un prilej de dezbatere, schimburi de idei și întâlniri colegiale.”, transmit organizatorii. 

 

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.