Popas spiritual sub privirea Preasfintei Fecioare Maria

„Ție, apărătoarei Doamne, mântuindu-ne din nevoi, pentru biruințe mulțumiri ți-aducem, Născătoare de Dumnezeu, noi servii tăi. Ci ca ceea ce ai stăpânire nebiruită, eliberează-ne din toate nevoile, ca să strigăm ție: Bucură-te, Mireasă pururea fecioară”. (Condac din Acatistul Maicii Domnului) 

În fiecare an, în luna mai, Surorile Congregației Maicii Domnului (CMD) organizează trei Zile Mariane la Mănăstirea Maicii Domnului din Cluj-Napoca (str. Romul Ladea nr. 6), locaș declarat, în anul 2021 – cel de-al 100-lea an de la înființarea CMD! -, Sanctuar Arhiepiscopal Major. Scopul acestui program, constând în rugăciune și audierea unor conferințe, este ca participanții să se așeze sub Icoana Maicii Sfinte, să se lase priviți, ocrotiți de Preasfânta Fecioară Maria și, conduși de lumina privirii Mariei, să-L întâlnească pe Domnul Isus Hristos, Fiul ei.

Prima zi a actualei ediții (14 mai 2021) l-a avut ca invitat și conferențiar pe Pr. Cristian Langa, profesor la Seminarul Teologic „Sf. Ioan Evanghelistul” din Cluj, care a ales să se oprească, din multitudinea de titluri cu care este invocată Sfânta Fecioară, din tradiția occidentală, la cel de „Virgo potens” (Fecioară puternică) și la analogul său oriental,  cel de „Atotputernică apărătoare și tărie a noastră”. A pus întrebarea: „În ce constă puterea Sfintei Fecioare?” Și, trecând prin diferitele accepțiuni ale cuvântului „puternic”, s-a oprit la „maternitatea divină: faptul de a fi Maică a lui Dumnezeu este motivul esențial al puterii Mariei”.

Pornind apoi de la o cugetare a Sf. Bernard, a caracterizat-o pe Preasfânta Fecioară ca fiind: „atotputernicia imploratoare – care se roagă”, pentru că „rugăciunile Mariei se ascultă și se primesc întotdeauna în primul rând de către Dumnezeu”. A arătat că „puterea Mariei se manifestă asupra binelui și împotriva răului: este puterea de a urma binele și cea de a face binele, care, de fapt, sunt expresia libertății așa cum ne-a fost dată ea de către Dumnezeu”.

Alt aspect al puterii Sfintei Fecioare este acela de biruitoare în lupta împotriva Satanei: „Sfântul Papă Ioan Paul al II-lea a numit-o pe Maria «tenace adversară și puternică luptătoare împotriva răului. Ea duce această luptă și în sânul Bisericii, spațiul în care continuă lupta dintre femeie și șarpe, luptă ce însoțește istoria omenirii pe Pământ». Maria, cu sfințenia ei respinge astăzi asalturile Demonului și, după ea, toți «aparținătorii» lui Hristos sunt în măsură să biruie Balaurul”.

Părintele a atras atenția că „mântuirea noastră nu este doar milă, mângâiere, legănare din partea lui Dumnezeu, este luptă de eliberare împotriva celui rău”. Iar în această luptă pe care o avem de dus, a îndemnat ca „mulțumindu-i Sfintei Fecioare, să o recunoaștem ca tărie a libertății noastre și de fiecare dată când avem de făcut o alegere, să o invocăm ca Maică puternică și care să ne dea puterea de a alege să spunem «da» lui Dumnezeu”.

Programul zilei a doua (15 mai 2021) a inclus conferința Mons. Marius Cerghizan, Vicar general al Eparhiei de Cluj-Gherla, care a pornit de la o rugăciune foarte frumoasă – despre care a menționat că se spune și în Piața „Sfântul Petru” din Roma în zilele de duminică –, și anume: „Bucură-te, Regină, Maica milei, viaţa, mângâierea şi speranţa noastră bucură-te. Către tine strigăm, surghiuniţii fii ai Evei; către tine suspinăm, gemând şi plângând în această vale de lacrimi. Aşadar, Mijlocitoarea noastră, întoarce spre noi ochii tăi cei milostivi, şi, după surghiunul acesta, arată-ni-L nouă pe Isus, binecuvântatul rod al trupului tău. O milostivă, o blândă, o dulce Fecioară Marie!”.

„Prin această rugăciune” – a arătat – „încredințăm viața noastră mijlocirii Preasfintei Fecioare Maria. Este o rugăciune de încredere, bine întemeiată, pentru că Maria este Mamă și Regină, are o putere și o autoritate unică în Cer și lângă Dumnezeu, deoarece este Mama lui Dumnezeu, Mama Regelui, Cel care va duce la îndeplinire cerința mamei”. A încredințat: „Preasfânta Fecioară Maria este cea mai bună avocată a noastră, va ști cum să ne apere”. Credincioșii au fost încurajați să se adreseze Sfintei Fecioare cu încredere de fii, pentru că „doar ea ne poate scoate din această vale de lacrimi” și, mai mult, „Fecioara Maria liniștește, consolează și îmbrățișează”.

În cea de-a treia zi (16 mai 2021), Pr. Cristian David, capelanul Mănăstirii CMD, a vorbit despre valoarea și frumusețea bucuriei în viața creștinului.

A invitat credincioșii să viziteze Sanctuarele consacrate Maicii Domnului fiindcă, „așa cum spunea Sf. Părinte Papa Francisc, în aceste oaze de har și pace se poate observa cum Maria îi adună în jurul său pe fiii care cu atâta trudă vin, ca pelerini, spre a o vedea și a se lăsa priviți de ea. Acolo găsesc puterea lui Dumnezeu pentru a suporta suferințele și oboselile vieții. Ca Sfântului Juan Diego, Maria le oferă atingerea iubitoare a mângâierii sale materne și le spune: Să nu se tulbure inima ta (…) Nu sunt aici eu, care sunt mama ta?”.

În contextul desfășurării, în Sanctuarul Maicii Domnului din Cluj, a Zilelor Mariane, Surorile CMD au invitat la rugăciune insistentă și la urmarea lui Hristos: „Să o rugăm pe Preacurata Fecioară Maria ca, în această lume sfâșiată de încercări, să sprijine omenirea în lupta împotriva Spiritului rău! Ea, care «a zdrobit capul șarpelui», să ne fie mereu călăuză și pavăză, iar noi să ascultăm cu mare încredințare îndemnul ei: «Faceți tot ce vă va spune!»”.

V.S.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut