Polițiștii, jandarmii și pompierii – „la datorie” pe perioada minivacanței de 1 Mai

Inspectoratul de Poliție Județean Cluj anunță că, în perioada minivacanței de 1 Mai, va acționa în teren cu efective mărite pentru menținerea ordinii și liniștii publice, prevenirea și combaterea faptelor antisociale, a cauzelor generatoare de accidente.

„Zilnic, peste 200 polițiști se vor afla în teren și vor acționa în sistem integrat cu celelalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne. Modul de acțiune a polițiștilor va fi predominant preventiv, însă, dacă vor fi constatate încălcări ale legii, se va acționa prompt și vor fi luate măsurile legale” – precizează IPJ Cluj.

În aceeași perioadă, polițiștii rutieri vor desfășura activități de fluidizarea a traficului rutier și pentru prevenirea accidentelor de circulație, folosind în acest scop echipamentele specifice structurii, respectiv aparatele de tip radar, etilotest și cele pentru detectarea substanțelor psihoactive.

Se va acționa pe arterele de drum intens circulate, îndeosebi pe traseele spre și dinspre zonele de agrement. De asemeni – adaugă sursa citată -, se va acorda o atenție deosebită zonelor cu aflux semnificativ de persoane, în care urmează a se desfășura manifestări publice, activități culturale, sportive, de agrement, târguri etc.

În ce privește jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Cluj, aceștia anunță că vor acționa zilnic, prin efective sporite, astfel încât activitățile care vor avea loc în spațiul public să se desfășoare în condiții de siguranță. Jandarmii montani clujeni din Muntele Băișorii, Gilău și Călățele-Fântânele se vor afla permanent la datorie prin acțiuni de patrulare în stațiuni și pe traseele turistice adiacente.

Pentru drumeții în siguranță dar și prevenirea accidentărilor pe munte sau a limitării efectelor în cazul producerii acestora, jandarmii montani recomandă turiștilor informarea prealabilă cu privire la condițiile meteo locale, starea traseelor, echiparea corespunzătoare, alegerea traseului în funcție de pregătirea fizică, tehnică și psihică și respectarea traseelor marcate. Dacă sunt martori ai unor situații deosebite, cum ar fi apariția unor animale sălbatice, sunt sfătuiți să apeleze numărul unic de urgență 112, să nu încerce să intervină, să nu hrănească animalele sălbatice și să nu se apropie de ele pentru a le filma sau fotografia.

Tot în contextul minivacanței de 1 Mai, la nivel național, aproape 5.000 de pompieri, cu peste 3.700 mijloace tehnice, sunt pregătiți să intervină, zilnic, pentru acordarea ajutorului medical de urgență, stingerea incendiilor și salvarea persoanelor din medii ostile vieții – informează și Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU).

Răspunsul la urgențele medicale va fi asigurat prin intermediul a 326 echipaje disponibile încadrate cu pompieri paramedici, 45 de unități de terapie intensivă mobilă (11 – specializate în tratament nou născuți), 78 autospeciale pentru transport personal și victime multiple, 20 motociclete SMURD, precum și 120 de autospeciale pentru descarcerare.

M. T.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut