Politicienii clujeni s-au săturat de Florin Cîțu

Fostul premier și președinte al PNL, Florin Cîţu, are regrete târzii legate de ex-partenerii de guvernare – USR – și face declarații de-a dreptul halucinante. El a afirmat, ieri, că PNL ar putea din nou să colaboreze cu USR în viitorul apropiat și că actuala coaliţie cu PSD nu e naturală. Reprezentanții USR de la Cluj consideră însă că Florin Cîțu nu este pe aceeași lungime de undă cu partidul pe care până nu demult l-a condus, dar pe de altă parte, recunosc că o colaborare între cele două partide ar fi firească, spre deosebire de cea dintre PNL și PSD. În același timp, social democrații îl taxează aspru pe Florin Cîțu, susținând că este ultima persoană care ar fi trebuit să deschidă subiectul unei noi alianțe de dreapta.

„Colaborarea USR-PNL este cea firească, nu anomalia din prezent, însă aceasta e dictată de bunul-simț, nu de opinia lui Florin Cîțu. Florin Cîțu a demonstrat că se înclină după cum bate vântul, în favoarea sa, desigur, neavând nicio ezitare în a remania miniștri USR, care astăzi au redevenit pentru acesta soluția firească de guvernare. Deci, aceasta credem și noi (n.red- o colaborare între PNL și USR), că este soluția firească, dar până atunci ar trebui ca și colegii din PNL să conștientizeze că prea marele compromis pe care l-au făcut în alianța cu PSD, nu a făcut altceva decât să știrbească sau chiar să anuleze încrederea pe care unii români le-au acordat-o”, a declarat deputatul USR de Cluj, Oana Murariu.

„Din păcate, acestea sunt regretele târzii ale domnului Cîțu care nu mai este președintele PNL ca să poată lua astfel de decizii. În ceea ce privește USR da , ar putea colabora din nou cu PNL în anumite condiții foarte clar stabilite. Dar, repet, sunt doar vorbe fără valoare în acest moment. Ar putea colabora (n.red- cele două partide), în baza unui protocol de coaliție, cu priorități stabilite, termene limită și linii roșii trasate foarte clar”, a afirmat senatorul USR de Cluj, Cristian Bordei.

„Având în vedere evoluțiile din PNL din ultima perioadă, declarația lui Florin Citu probabil nu este aceeași cu pozitia PNL. Înțeleg din declarația dânsului că el a încercat refacerea coaliției cu USR, dar rezultatul a fost inclusiv schimbarea lui din funcția de președinte al PNL.

În ceea ce privește USR, noi vom face ceea ce ne-a mandatat electoratul în 2020. Intrarea/întoarcerea la guvernare trebuie să rămână întotdeauna o opțiune principală. Cu siguranță experiența anterioară va ajuta pentru a negocia mai bine condițiile de guvernare. Dar cred că nu PNL pune problema refacerii coaliției, ci doar Citu. Cred că e posibilă din nou colaborarea cu PNL, dar cu siguranță a doua oară fiecare va fi mai atent”, a declarat liderul USR Cluj, Camelia Sălcudean.

Deputatul AUR de Cluj, Alin Coleșa, se declară de acord cu fostul premier într-un singur aspect: alianța dintre PNL și USR a fost una firească, între două partide asemănătoare, însă nu de dreapta, ci de stânga și extremă-stânga, cu o spoială de măsuri economice liberale. „Ele s-au înțeles foarte bine în perioada pandemiei, când au pus bazele unui stat dictatorial. S-a distrus libertatea și prin ea, economia și educația. S-au distrus ramuri ale economiei, afaceri, viețile oamenilor, prin întreruperea nenecesară și arbitrară a unor procese economice, apoi prin împrumuturi iraționale. Au împrumutat țara pentru a finanța domenii economice pe care tot ei le distruseseră inutil. Au întocmit un PNRR prin care se finanțează mult prea mult și într-un mod ineficient domenii care nu sunt prioritare în acest moment: – energia „verde”, care de foarte multe ori este mai costisitoare și, ca atare, mai poluantă decât cea tradițională. Distrugerea facilităților energetice bazate pe combustibili tradiționali: mine, centrale electrice și termice, hidrocentrale considerate dăunătoare pentru diverse insecte șamd. PSD l-a eliminat pe Florin Cîțu de la guvernare și de la șefia PNL. A făcut un mare serviciu PNL-ul care, sub conducerea acestuia, înregistra o scădere constantă. Alianță PSD – PNL este una firească, între două partide de stânga, iresponsabile, care continuă politica guvernării precedente, dar acum cu un accent pus pe criza războiului generat de invazia Ucrainei de către Rusia. Impinge România într-un conflict care nu este al nostru, pentru că furnizarea de muniția și armament unei părți înseamnă participarea indirectă la război. (…) În concluzie, din perspectiva mea, nu există o deosebire de substanță între o guvernare PNL-PSD și una PNL-USR, ci doar de formă. Însă consider puțin probabilă refacerea vechii alianțe în viitorul apropiat”, a subliniat deputatul AUR de Cluj, Alin Coleșa.

Deputatul PNL de Cluj, Sorin Moldovan amintește de coaliția frământată de probleme care a reprezentat o mare dezamăgire pentru toată lumea. Parlamentarul atrage atenția, pe de altă parte, că țara noastră are nevoie de stabilitate politică.

„Rezultatele din decembrie 2020 au dat posibilitatea, la limită, formării unui guvern compus din PNL-USR-UDMR-minorități. O coaliție frământată de probleme și neînțelegeri care din păcate a reprezentat o mare dezamagire atât pentru votanții PNL, dar în special pentru votanții USR. Ar fi o greșeală să excludem colaborări viitoare deși în viitorul apropiat nu văd acest lucru întâmplându-se fiindcă acum guvernăm alături de PSD și cred că spre surprinderea multora coaliția funcționează foarte bine sub conducerea premierului Nicolae Ciucă. Mereu am susținut, și o voi face în continuare, nevoia de dezvoltare prin investiții, în orice formulă guvernamentală. Trebuie să investim pentru a ne dezvolta. Un alt aspect foarte important la care țin este stabilitatea politică. Nu poți progresa într-o stare de conflict intern și unde mandatul unui ministru este în medie de 1 an de zile, iar în prezent avem această stabilitate politică”, a afirmat deputatul PNL de Cluj, Sorin Moldovan.

„Partidul Social Democrat a intrat la guvernare după o lungă perioadă de criză, în care alianța PNL-USR a fost una falimentară pentru România, iar atunci, noi, ne-am asumat responsabilitatea de a crea condițiile necesare unui just echilibru social și economic. Consider că domnul Florin Cîțu este ultima persoană care ar fi trebuit să deschidă subiectul unei noi alianțe de dreapta, după ce timp de un an de zile acesta a avut conflicte permanente cu miniștrii USR, motiv pentru care România a intrat în criză guvernamentală, fapt care a dus la decizia PSD de a intra la guvernare.

Dorința și interesele dânsului, încalcă nu doar intereselle partidelor din coaliție, ci și pe cele ale pe cele ale românilor, care acum mai mult decât oricând, au nevoie de stabilitate”, a spus liderul PSD Cluj, Alexandru Cordoș.

Pe urmele lui Orban

„Situația delicată în care se află Florin Cîțu în interiorul partidului îl determină pe acesta să caute soluții alternative care să îi permită să se delimiteze de linia actuală a conducerii partidului, creând, treptat, o disidență interioară. Această schimbare de atitudine față de USR, partid pe care l-a izgonit de la guvernare acum nouă luni, survine în contextul marginalizării sale în interiorul PNL și, se pare, în urma zvonurilor legate de unele presiuni făcute asupra sa pentru a demisiona din funcția de președinte al Senatului”, spune, pe de altă parte, Sergiu Mișcoiu, profesor universitar la Facultatea de Studii Europene din cadrul UBB Cluj.
În opinia sa, Florin Cîțu merge pe urmele lui Ludovic Orban.
„În mod ironic, domnul Cîțu este acum împins să facă ceea ce a făcut domnul Orban când încerca să își păstreze poziția în PNL: să arate că alianța cu PSD este nocivă și că doar o alianță de dreapta poate salva PNL de la naufragiu politic în 2024. În sine, o asemenea mișcare este logică: dacă dorești să faci opoziție internă în partid împotriva conducerii care susține coaliția cu PSD, trebuie să cauți alternative și singura care s-ar susține ar fi reorientarea către o alianță de centru-dreapta cu accente reformatoare și progresiste, adică una cu USR. Problema este însă lipsa de legitimitate a dlui Cîțu în promovarea unui asemenea proiect pe care l-ar fi putut menține și consolida cât era premier și pe care l-a detonat el însuși, comițând o eroare politică majoră”, a mai afirmat Sergiu Mișcoiu.

Noi gafe marca Florin Cîțu

Preşedintele Senatului, Florin Cîţu, afirmă că în perioada Alianţei PNL-USR a învăţat „foarte mult”, deşi maturitatea politică nu era deplină la niciunul dintre parteneri, şi speră ca această colaborare să se reia în viitorul apropiat. „Era complicat cu USR. Şi eu, şi USR am învăţat câteva lucruri. Cred că a doua oară o s-o facem mai bine amândoi. Dacă nu încerci şi nu greşeşti şi nu ai putea să o iei din nou de la capăt… Românii au arătat, prin votul din 2020, că doresc dreapta la putere. Acum e clar că maturitatea politică poate – şi la unii, şi la alţii – nu era la cele mai înalte cote, dar am învăţat din această experienţă. Eu am învăţat foarte mult. M-am dus la USR să refac coaliţia. Cred că şi USR a învăţat. Poate în viitorul apropiat vom putea din nou…”, a declarat Cîţu, luni, la Digi FM.

Preşedintele Senatului a amintit că are o „relaţie foarte bună” cu şeful statului pentru că există o relaţie de parteneriat între PNL şi Klaus Iohannis.

Întrebat de ce nu mai este preşedintele PNL, Cîţu a spus: „Nu se mai vrea gâlceavă. Am înţeles la Congresul extraordinar acest lucru (…). Nu trebuie să explic eu, mai multe trebuie să explice colegii care au luat decizia. Eu mi-am dat demisia când am văzut că s-a creat un anumit val, deşi s-au folosit în partid şi informaţii false, atunci când s-a încercat să se strângă nişte semnături. Peste asta trece. Este această obsesie că puterea este la premier şi premierul trebuie să fie preşedintele partidului. Asta este una dintre explicaţii. Problema este că asta funcţionează când eşti sigur că ai un premier 4 ani, pentru că apoi apar şi alte probleme”.

Anca M. Colibășanu

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut