Politician austriac, interzis în Germania

Austriacul Martin Sellner, un exponent al mişcării identitare radicale, a primit interdicţie de intrare în Germania, informează marţi dpa şi AFP.

Autorităţile din Potsdam, lângă Berlin, au menţionat marţi doar că au obţinut interdicţia de intrare pe teritoriul Germaniei pentru un „cetăţean al Uniunii Europene”, dar potrivit informaţiilor dpa persoana respectivă este Sellner; acesta a indicat că intenţionează să conteste decizia.

„Trebuie să arătăm că statul nu este neputincios şi îşi foloseşte mijloacele legitime”, a declarat într-un comunicat primarul din Potsdam, Mike Schubert (SPD), adăugând că autorităţile afirmă astfel „cu claritate că democraţia este rezilientă”.

Într-un mesaj pe reţeaua X, Sellner a denunţat că i-a fost aplicată „arma nucleară a interzicerii intrării” şi a calificat măsura drept „complet excesivă” şi o încălcare a ordinii fundamentale democratice.

Martin Sellner a participat în noiembrie la Potsdam la o reuniune cu membri ai partidului german de extremă dreapta Alternativa pentru Germania (AfD) în cursul căreia s-a discutat şi despre un proiect de expulzare masivă a persoanelor de origine străină, eventual cu forţa, proiect cunoscut sub numele de „remigrare”.

Dezvăluirea de către publicaţia de investigaţii jurnalistice Correctiv a organizării respectivei reuniuni la Potsdam a declanşat o mobilizare fără precedent în Germania, mii de oameni ieşind la proteste împotriva extremei drepte.

Duminică, poliţia elveţiană a anunţat că l-a reţinut şi retrimis sâmbătă în ţară pe Sellner, care urma să ia parte la o reuniune cu circa 100 de participanţi organizată de grupul de extremă dreapta Junge Tat.

În apropierea alegerilor europarlamentare din iunie, partidele tradiţionale din Germania şi din alte state ale UE sunt îngrijorate de ascensiunea extremei drepte. Conform sondajelor, AfD ar putea obţine peste 20% la scrutinul european.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut