Politica externă secretă a Chinei

The Moscow Times

Toată lumea se teme de China. Unul dintre motive este reflexul instinctiv de a evita orice lucru enorm, care se mişcă cu o viteză mare, însă mai important este faptul că intenţiile adevărate ale Chinei nu pot fi cunoscute. Este China o ameninţare pentru ordinea mondială, sau cel puţin pentru regiunea sa? Este un rival pentru SUA sau un inamic? Ar trebui ca puterea Chinei să fie echilibrată sau limitată ? Sau ar trebui să invidiem China pentru realizările sale în dobîndirea de bogăţie şi putere?

China este greu de descifrat, deoarece nu s-a decis încă cu privire la adevărata sa direcţie şi la realele sale aspiraţii. Cu toate acestea, cel mai probabil Beijingul va trebui să ia aceste decizii în cursul următorului deceniu, în timpul conducerii noului său lider, Xi Jinping. Condiţiile externe – ameninţările la adresa surselor de energie ale Chinei, disputele teritoriale, ameninţarea nucleară nord-coreeană -, combinate cu tensiunile interne – populaţiile neliniştite din Tibet şi Xinjiang, protestele anti-corupţie şi media sociale, problemele bugetare cauzate de îmbătrînirea populaţiei -, vor obliga ţara, sau cel puţin regimul, să îşi arate adevărate intenţii.

În unele privinţe, China este un candidat natural pentru un naţionalism răzbunător, cauzat de cei “100 de ani de umilinţă”, de la dominaţia străină din timpul Războaielor Opiului de la mijlocul secolului XIX-lea la ocupaţia japoneză la mijlocul secolului al XX-lea .

Un răspuns la enigma chineză se află în modul în care chinezii depăşesc această umilinţă. Îşi va regla China conturile cu Occidentul, prin construirea unei societăţi mult mai productive şi mai puternice decît democraţiile stagnante din Europa şi SUA? Sau va trebui ca Beijingul să umilească Occidentul transformîndu-l într-un debitor servil, în timp ce îi sustrage secretele economice de pe computere?

Dezvăluirile recente despre activităţile de hacking – sprijinite de guvernul chinez – asupra unor companii şi instituţii americane reprezintă mai mult decît o economisire de bani pentru cercetare şi dezvoltare. Ele fac parte dintr-o strategie cu trei componente de politică externă, în cadrul căreia China va combina cyberespionajul cu presiunea economică pentru a aduce Occidentul sub influenţa sa, proiectîndu-şi în acelaşi timp puterea militară tradiţională în propria regiune. O a treia componentă este cea nucleară. În prezent, China joacă în aceeaşi ligă cu Anglia şi Franţa, dar îşi dezvoltă rachetele balistice intercontinentale şi submarinele care lansează rachete, în lipsa cărora Beijingul nu ar putea fi o superputere.

China investeşte, de asemenea, masiv în marină – singura modalitate de a proteja fluxul de energie şi de materii prime în ţară şi exportul de produse finite. De asemenea, dincolo de banii investiţi de Beijing în modernizarea forţelor sale armate, China cheltuieşte mai mult pentru securitatea internă decît pentru apărare. Astfel, potrivit cifrelor oficiale, din 2010, bugetul alocat poliţiei, forţelor de securitate ale statului, instanţelor de judecată şi închisorilor a depăşit bugetul alocat armatei.