Poezie de puşcărie

În această perioadă, în toate penitenciarele din ţară se desfăşoară proiectul de activitate „Poezie de puşcărie”, aflat la cea de a VII-a ediţie. Devenită deja tradiţională, manifestarea literară reuşeşte atragerea şi implicarea unor colaboratori din lumea cultural-artistică, care au dus activitatea la un nivel superior de calitate, demonstrînd că actul creator poate lua naştere în cele mai diferite medii şi contexte sociale. Scopul acestui adevărat concurs de creaţie literară este încurajarea afirmării deţinuţilor în domeniul poeziei şi participarea acestora la activităţi valorizatoare, care să contribuie la îmbunătăţirea imaginii de sine şi la creşterea încrederii în propria persoană. Unul dintre obiectivele generale ale acţiunii este stimularea exersării spiritului creativ al deţinuţilor şi persoanelor internate, precum şi promovarea unei atitudini competitive, dar şi promovarea în comunitate a unei imagini pozitive a sistemului penitenciar. Ediţiile trecute ale proiectului de activitate ne-au dovedit că în spatele gratiilor trăiesc multe persoane talentate la scris, dovadă în acest sens fiind numărul mare de persone private de libertate care de-a lungul ultimilor şapte ani s-au înscris la acest concurs. În Penitenciarul Gherla există chiar şi un cenaclu literar, în care sînt concentrate cele mai valoroase talente din domeniu. În ultimii ani mulţi dintre deţinuţi au scris chiar şi volume de poezii.

„Liber să simţi, liber să scrii”- iată mottoul celei de a VII-a ediţii a proiectului de activitate „Poezie de puşcărie”, aflat în plină desfăşurare în unităţile penitenciare din ţară. La începutul verii, la Bucureşti va avea loc festivitatea de premiere.
SZ.Cs.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.