Poezia ca vindecare de relele Istoriei – Marcel Mureșeanu 85

Înconjurat de nenumăraţi prieteni şi admiratori, poetul Marcel Mureşeanu  își va sărbători la 28  noiembrie 85 de ani de viață, printr-o sesiune specială, organizată de Asociația Scriitorilor, unde vor fi prezenți toți cei care îndrăgesc și prețuiesc creația literară a acestui important poet al Cetății noastre literare. Iubitor de esențe poetice, dar și de cărți care să-l reprezinte, poetul a îngrijit cu o adevărată dragoste și pasiune de bibliofil fiecare carte a sa, care, din punct de vedere iconografic și tipografic, este un unicat în sine. Luând în mână aceste producții editoriale nu știi ce să admiri mai întâi: desenele și iconografia  aleasă întotdeauna cu un ochi format, aparținând semnături de artiști notorii, sau conținutul unor frământări și meditații poetice străbătute de ideile nobile ale unei umanități generoase, în luptă cu amenințările Răului.

De la cel dintâi volum al său, datând din 1969, când trimitea tuturor un inimos salut  „Pe adresa copilăriei” şi până în clipa de faţă, când se luptă cu Prădătorii de toate felurile, poetul acesta sensibil și delicat a contribuit substanțial la rafinarea cuvântului scris, la înnobilarea gândirii și registrului poetic, prin punerea în circulație a zeci de metafore, de subtilități semantice, de regaluri textologice, care ne-au bucurat inima și ne-au încântat conștiința. Intrând în faza seniorială a scrisului său, fază cu totul remarcabilă prin viziunea de ansamblu a construcției, prin mlădierele de monede și monade ale subțirimii imagistice și subtilităților, formale și conceptuale, Marcel Mureșeanu este cel care ne poartă mai departe veșnicia.

Poet modern și înnoitor de stil și concepție, poetul sărbătorit este adevărat mesager al artei fără vârstă, demn de a fi așezat în rândul celor mai de seamă voci lirice ale scrisului contemporan. Luându-și munca de creaţie în serios, activitatea sa literară numără la activ peste 50 de volume publicate în peste 50 de ani de activitate literară, volume diverse ca stil, turnură ideatică, viziune a imaginarului, bogăție de forme și idei aparținând poeziei, prozei, eseisticii și aforisticii. Îndeosebi serialul intitulat „Monede şi monade”, apărut săptămânal în „Făclia”, face dovada calităţilor de gânditor şi liber cugetător, de om de spirit, ingenios calamburist şi „paradoxist”. Legătura dintre acest ciclu şi poezia practicată în recentele volume este una consubstanţială, ilustrând principiul vaselor comunicante, hrănindu-se din aceeaşi substanţă de emergenţă spirituală, ce pune accentul pe parabolă şi exprimarea sentenţios paradoxală a unui univers liric aflat în stare de expansiune. E vorba de o cotitură esenţială pe care această poezie o înregistrează, mai ales după 2001, începând cu volumul Hărţuire textuală”, şi Totul e altfel, când se face trecerea la poezia gravă, ilustrând tendința poetului spre abstractizare şi concentrare a discursului liric, spre faza „paremiologică” am putea spune, când totul devine joc al spiritului.

Înlocuind vechea poezie bazată pe aglutinarea unor stări de sentimente cu poezia bazată pe cumularea stărilor de spirit, de joc al inteligenţei şi joc al cuvântului, poezia lui Marcel Mureşeanu atinge un prag de concentrare şi condensare rar întâlnit în poezia noastră, descinzând din cuceririle filosofic dinamitarde ale lui Nichita, din jocul dialogat al stărilor comice ale lui Marin Sorescu sau reflecţia funambulescă a lui Mircea Ivănescu şi Şerban Foarţă. Ca rezultat al unei atare poziţii conceptuale, poezia lui Marcel Mureșeanu ni se înfăţişează adeseori sub forma unor atrăgătoare înscenări epice, cu aspect de fabulă sau parabolă, în care aspectul de „snoavă” nu face decât să potenţeze sensurile multiple ale unei cazuistici umane, aflate mereu în situaţie de criză. Atacurile împotriva fiinţei umane cuprind un evantai tot mai complicat de situaţii şi lovituri existenţiale, din care poetul caută să găsească soluții de supraviețuire, introducând drept miză  jocul nesfârşit de ipoteze ingenuu scandaloase, care provoacă uimire şi stupefacţie. Numeroase poezii au aspect de „snoavă”, prezentându-se ca exerciţii de virtuozitate şi etalări de invenţii lingvistice, apelul la o „regie” insolită a convenţiilor, la schimbarea de registre şi distanţarea de eveniment fiind folosită cu tot mai multă abilitate pentru o rezolvare cât mai departe de logica normală a lucrurilor.

Caracterul ludic, histrionic, merge mână în mână cu caracterul parodic, cu fenomenul insolitării şi destructurării, în care automatismele, aglomerările verbale sporesc la fiecare pas polisemia cuvântului, astfel ca finalul poeziei să producă o explozie neaşteptată de sens, o abatere vizibilă de la „logica” discursului epic, care este deturnat acum într-o altă direcţie, care aruncă în aer întreaga construcţie de până atunci. „Starea de „oracol” creată e starea ambiguităţii şi a perplexităţii fiinţei umane, pusă brutal în faţa unor fapte de viaţă şi a unor întâmplări insolite, cărora le schimbă adeseori sensul. Apelul la „singularitatea” mitului este în fiecare caz o poartă spre metafizic. Vom da doar două exemple de poezie care ni se par semnificative : „S-a făcut dimineaţă. S-a făcut seară./ Altceva nu se ştie a face./ Să tăcem împreună/cele şapte secunde ale Creaţiei” (2). Sau: „Singurătatea nicicând nu-i singură, e cu noi!/ Ea ciocneşte paharul cu craniile noastre!” (49). Sensul realului e erodat de imaginar, iar pretextul minor şi banal al alegoriei, investit cu trimitere simbolică. Aici intervine  „starea de oracol”, când dorința de depășire a condiției de proscris, de victimă a absolutului zeiesc, gestionează clipa de aşteptare omului, strămutându-l în bătaia hieroglifei viitorului, și învestindu-l cu o aură criptic solemnă, de nebuloasă impenetrabilă.

Răspunsul dat de cele mai multe ori de poet la întrebările neliniştitoare asupra viitorului său ţin de o ingeniozitate a gestului firesc care dobândeşte însă aerul de sacralitate necesar pentru a deveni neobişnuit, plin de o absconsitate ontologic sapienţială: „Omul acela avea o putere a sa,/ făcea păsările să cânte noaptea/pe unde trecea,/ dar ele nu ştiau ce fac,/erau păsări somnambule./ Copiii se trezeau şi ascultau/ cântecul/ şi ziceau ca venit Dumnezeu.” (32). Îl invităm pe Dumnezeu și la festivitatea de mâine, urându-i celui sărbătorit un drag și îngeresc La mulți ani!

Mircea Popa