Poetul Ion Cristofor pe meleaguri natale

Cu ocazia celei de a II-a ediţii a sărbătorii Fiilor Satului la Geaca – manifestare organizată, şi în acest an, în condiţii excelente, de Primăria locală – a revenit pe meleagurile Cîmpiei Transilvaniei şi cunoscutul şi apreciatul poet clujean Ion Cristofor, născut chiar în comuna Geaca. El a fost primit cu multă căldură de locuitorii frumoasei aşezări, care au avut cu această ocazie şi privilegiul de a cunoaşte cele mai recente apariţii editoriale ale consăteanului lor.

La întîlnirea de suflet care a avut loc în localul şcolii, poetul clujean şi-a prezentat recentul volum de poezie intitulat „Geamantanul de sticlă” („The Glass Suitcase”), apărut în colecţia Poeţi români contemporani. Participanţii la această întîlnire literară s-au putut bucura din plin de versul inspirat al autorului, de altfel participant constant şi la alte manifestări organizate în comuna natală.

Geaca e cunoscută drept o vatră a culturii şi artei transilvane şi acest fapt a fost subliniat de toţi invitaţii la grandiosul spectacol folcloric prezentat în curtea Şcolii cu clasele I-VIII din localitate. Poetul Ion Cristofor , fiu al satului Geaca, s-a întreţinut cu primarul Ioan Miron şi cu oaspeţii aflaţi aici cu ocazia celei de a II-a ediţii a sărbătorii Fiii Satului, a acordat autografe şi a avut o întîlnire cu profesorii de limba română din comună.

Sz. Cs.
Foto: Ioan MOLDOVAN

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.