PNL prezintă: „Cartea Neagră’’ a Agriculturii

Vicepreşedintele PNL, Adrian Oros, a prezentat, vineri, un document intitulat ‚‚Cartea Neagră’’ a activităţii ministrului Agriculturii, Petre Daea în care se arată ca dintre măsuri asumate de Guvernul PSD-ALDE pentru agricultură, aproape niciuna dintre acestea nu a fost realizată.

Liberalul clujean spune că una dintre măsurile propuse de PSD+ALDE pentru dezvoltarea agriculturii româneşti a vizat acordarea în timp util a subvențiilor. „Un număr important de fermieri, la data de 1.01.2018 nu a încasat încă nici un euro/leu din subvențiile aferente anului de cerere 2017.  Este vorba de cei supuși controlului prin teledetecție și pentru care deblocarea schemelor a început la finele anului trecut și va continua și în 2018.  La final, și ei au primit  banii, dar termenele promise prin programul de guvernare nu au fost realizate. Concluzie-măsura propusă din Programul de Guvernare al PSD-ALDE a fost realizată doar parțial, creând unele probleme financiare, unei mari părți a fermierilor, aspect care a determinat proteste ale acestora’’, a spus liberalul Adrian Oros. Vicepreşedintele PNL arată că o altă promisiune a PSD a vizat refacerea și extinderea sistemului de irigații. „Din punctul de vedere al efectuării lucrărilor de reabilitare a amenajărilor existente de irigații este de remarcat faptul că angajamentul PSD este unul mincinos, hazardat, fără asigurarea resurselor financiare și trecut în acest program pentru voturi(…). Pentru reabilitarea în patru ani a 2 milioane de hectare cu lucrări de irigații, respectiv 86 de obiective, la un cost mediu de cca.1000 USD(4100 lei sau 870 euro)/hectar, este necesar a se finanța ANIF din bani publici în cei patru ani de execuție cu suma de 2,0 miliarde de USD, respectiv 8,2 miliarde de  lei(1,75 miliarde de euro), adică cca. 2,0 miliarde de lei/an, imposibil de realizat față de bugetul național actual lipsit de interesul investițional. Conform legii 2/2018 –Legea bugetului de stat, pentru lucrări de reabilitare amenajări de irgații ale ANIF, s-a aprobat planul de investiții în sumă de 120 milioane de lei/2018, total insuficient față de necesarul de 2,0 miliarde de lei/an, respectiv 6% din necesarul anual. Astfel, în conformitate cu Raportul public al anului 2018 al ANIF, realizarea programului de investiții, privind cele 2,0 milioane de hectare este pusă sub semnul întrebării datorită neasigurării resurselor financiare necesare și în mod direct a obiectivelor stabilite’’, a explicat Adrian Oros. Deputatul clujean susţine că o altă nerealizare a PSD+ALDE în domeniul agriculturii a fost la capitolul fonduri europene. Adrian Oros spune că deşi s-a promis că va creşte gradul de absorbţie, rezultatele nu au fost cele preconizate.

Un alt proiect eșuat este cel de sprijinire pentru angajarea tinerilor în agricultură, acvacultură şi industria alimentară. Conform măsurii promise de PSD, ”angajatorul este scutit de la plata tuturor obligațiilor către stat ce decurg din acordarea drepturilor salariale în condițiile angajării a minim 3 tineri cu vârsta sub 40 de ani, pentru o perioadă de cel puțin 1 an”. Prin prezentul proiect inițiat de PSD și demarat din 2017, se stabilește că angajatorul este scutit de la plata tuturor obligațiilor către stat ce decurg din acordarea drepturilor salariale , în condițiile angajării a minimum 3 tineri cu vârsta sub 40 de ani. Angajatorul beneficiază de acest program prin creșterea numărului de salariați cu cel puțin 3 salariați care îndeplinesc condițiile stabilite. Menținerea angajatului pe cel puțin o perioadă de un an.

Potrivit legii nr. 336/2018 privind aprobarea Programului pentru stimularea angajării tinerilor in sectoarele agricultură, acvacultură și industria alimentară, angajatorii din agricultură, acvacultură și industria alimentară vor primi lunar bani de la stat dacă incadrează în muncă tineri in varstă de cel mult 40 de ani. Programul urmează să se desfășoare începând de la 1.01.2019  până in anul 2020 și nu din anul 2017, inițial planificat. Legea de aprobare a acestui proiect a fost promulgată la 31.12.2018, dar nici până azi Ministerul Finanțelor Publice nu a identificat sursa de finanțare. Așadar, ideea este moartă, fără asigurarea banilor.

C.P.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.