Plecînd dintre cuvinte…

REDACŢIA Făclia de Cluj

Rîndurile cernite ale editorialului de astăzi reprezintă, cum arareori se întîmplă, vrerea întregului colectiv al cotidianului „Făclia de Cluj”. Şi, ne place să credem, că nu numai. Pentru că, în lumea asta mare şi, nu o dată, mai rea decît am vrea să fie, noi, jurnaliştii n-am reprezenta nimic dacă n-ar exista Cititorul. Cel care ne îndeamnă mereu şi mereu să fim mai exigenţi cu noi înşine, să facem în aşa fel încît cuvintele noastre să însemne ceva. Să nu se risipească în vîntul pustiei. Să mîngîie. Sau să biciuiască. Să vorbească despre realizările semenilor, dar să şi muşte din fiinţa celor neisprăviţi, ajunşi să ciuntească din frumuseţea ce ar trebui să ne călăuzească paşii noştri pe pămînt.

Dispariţia redactorului şef al ziarului nostru, Ilie Călian, vine să confirme faptul că, prin întregul său scris, acesta şi-a pus amprenta pe o întreagă generaţie de condeieri.

Ilie Călian a locuit printre cuvinte.

Dacă nu punem în ghilimele ultima parte a propoziţiei precedente, e pentru că enunţul reprezintă adevărul sută la sută al existenţi unui om de excepţie. Dacă vrem să fim drepţi în umbra spaimelor ce ne bîntuie în faţa necuprinsului şi veşniciei, trebuie să spunem că şi omul Călian, ca oricare dintre noi, a fost supus greşelii. Dar echilibrul dat de profesia de gazetar compensează atîtea şi atîtea destine româneşti, care i-au savurat verbul. Iar respectul pentru cuvîntul scris şi rostit cu destinaţia spaţiului public concentrează într-o finalitate unică, specifică, am putea spune, statutul de gazetar adevărat. Şi, chiar dacă această sintagmă nu este atestată, ea există ca atmosferă, printre cei care ştiu să trăiască deasupra intereselor de orice fel, fără a se risipi în detaliile mizeriei umane.

Dar amănuntele – veţi zice – dau întregului savoarea calităţii unice! Şi vă dăm dreptate, cu amendamentul că nu toţi semenii au acces la acea rigoare culturală, ce zvîcneşte, ca turnurile de catedrale, către cer.

Să descoperi şi să ajungi la esenţe. Să coroborezi şi să ajungi la concluzii la care nu s-ar fi gîndit nimeni. Iată calităţi native, în primul rînd, dublate însă de o vastă cultură. Parcurgînd, „cu creionul în mînă” tratate de economie şi estetică, de filosofie şi agricultură; urmărind cu acribie viaţa politică şi istorică internaţională; devorînd literatura universală la zi şi oferind, mereu şi mereu, din vasta-i experienţă şi mai tinerilor colegi.

Corector şi reporter, redactor, cronicar de arte şi şef de rubrică, pentru ca, mai apoi, să-şi asume dificila sarcină de manager al unui ziar simbol pentru mult clujeana noastră urbe, Ilie Călian este (şi, credeţi-mă n-am greşit timpul acestui verb), un model. Pe toate le-a făcut cu dedicată responsabilitate şi infinită minuţie.

Acum, însă, a venit timpul să plece dintre cuvinte.

Şi dacă vom vorbi mereu la timpul prezent despre Ilie Călian, pentru că, îndelungata lui experienţă, transmisă cu onestitate redactorilor şi cititorilor, deopotrivă, face ca locul ce ar trebui să-l aibă în inimile noastre să fie mereu ocupat de aura lăsată în urmă.

Atîta timp cît cuvintele…

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.