Plăţile din acest an către FMI, UE şi BM

De la începutul acestui an, România a plătit peste 1,567 miliarde euro către Fondul Monetar Internaţional (FMI), Uniunea Europeană (UE) şi Banca Mondială (BM), în contul împrumutului stand-by contractat în 2009. Datele furnizate de Ministerul Finanţelor Publice arată că cea mai mare parte a sumei, respectiv peste 1,546 miliarde euro, a fost plătită în 1 ianuarie către UE, din care 1,5 miliarde euro reprezentau rambursări rate de capital, iar 46,2 milioane lei dobînzi şi comisioane. În 1 februarie, statul român a plătit 18,3 milioane lei către Banca Mondială (dobînzi şi comisioane), iar în 5 februarie – 3 milioane euro către FMI (dobînzi şi comisioane). Totalul sumei pe care România trebuie să o ramburseze în 2015 către cele trei instituţii financiare se ridică la circa 1,860 miliarde euro.
Rambursările sînt efectuate în contul pachetului financiar acordat României de creditorii internaţionali în 2009, care are o valoare totală de 19,95 miliarde de euro. Reamintim că, în 2009, România a parafat un împrumut stand-by pe 24 de luni în valoare de 12,95 miliarde de euro cu Fondul Monetar Internaţional, parte a unui pachet de sprijin în valoare de 19,95 miliarde de euro acordat de FMI, UE şi Banca Mondială. Din acest aranjament cu FMI, România a intrat în posesia a şapte dintre cele opt tranşe prevăzute, în sumă de 10,57 miliarde DST (aproximativ 11,9 miliarde euro). Cea de-a opta tranşă a fost considerată, la solicitarea autorităţilor române, de tip preventiv şi, în contextul evoluţiilor macroeconomice favorabile, nu a fost utilizată.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.