Plăţi compensatorii pentru păstrarea terenurilor agricole pentru protejarea unor păsări

Ministerul Agriculturii a anunţat că fermierii care păstrează terenurile agricole pentru protejarea unor specii de păsări pot primi, din acest an, plăţi compensatorii situate între 92 şi 269 euro pe hectar anual, prin Măsura 10 – Agro-mediu şi climă, fondurile totale alocate depăşind un miliard de euro.

Prin Pachetul 9 – terenuri agricole importante ca zone de hrănire pentru acvila ţipătoare mică (Aquila pomarina), nivelul plăţilor este de 200 euro / ha / an (sub-pachetul 9.1), însă pe parcelele angajate se vor lăsa fâşii necultivate / nerecoltate. Este interzisă utilizarea fertilizanţilor chimici şi a pesticidelor şi cultivarea rapiţei, porumbului şi florii-soarelui, iar pe fâşiile necultivate se va desfăşura activitatea agricolă minimă.
Angajarea sub-pachetului 9.2 – pajişti permanente importante ca zone de hrănire pentru acvila ţipătoare mică (Aquila pomarina) poate aduce fermierilor 269 de euro / ha / an în varianta 9.2.1 – dacă realizează lucrări manuale pe pajişti importante pentru acvila ţipătoare mică, sau 190 euro / ha / an – dacă aleg să efectueze lucrări cu utilaje uşoare pe pajişti importante pentru acvila ţipătoare mică (varianta 9.2.2). Pe parcelele angajate cositul poate începe numai după 1 iulie, fiind necesară lăsarea unor suprafeţe necosite până la 1 octombrie. Trebuie respectate anumite limite pentru încărcătura cu animale pe păşuni şi pentru cantităţile de gunoi de grajd utilizat şi se interzic utilizarea fertilizanţilor chimici şi a pesticidelor, drenajul şi folosirea utilajelor grele.
În cazul pachetului 10 – refugii ecologice pe terenuri arabile pentru speciile de păsări comune asociate terenurilor agricole, plata poate fi de 92 de euro / an / ha, dar pe parcelele angajate se vor lăsa fâşii necultivate, pe care nu se vor aplica îngrăşăminte chimice sau pesticide, iar pe fâşiile necultivate se va desfăşura activitatea agricolă minimă.
Pachetul 11 – terenuri agricole importante pentru dropie (Otis tarda) are două sub-pachete.

Sub-pachetul 11.1 – terenuri arabile importante pentru dropie (Otis tarda), cu varianta 11.1.1 – conversia terenurilor arabile în pajişti, unde plata poate ajunge la 255 euro / ha / an, dar pe suprafaţa angajată se va înfiinţa pajişte, respectiv varianta 11.1.2 – zonă de protecţie pentru dropie pe teren arabil – 100 euro / ha / an (pe suprafaţa angajată se va respecta în fiecare an un anumit asolament). Pe suprafaţa angajată, în cadrul ambelor variante, suprafeţele pe care s-au înfiinţat culturi perene vor putea fi cosite după 1 iulie, fiind necesară lăsarea unor suprafeţe necosite până la 1 octombrie. Cositul trebuie făcut dinspre interiorul spre exteriorul parcelei, folosindu-se un dispozitiv pentru protecţia păsărilor cuibăritoare la sol.

Sub-pachetul 11.2 – pajişti permanente importante pentru dropie (Otis tarda), are varianta 11.2.1 – lucrări manuale pe pajişti importante pentru dropie cu plăţi de 269 euro / ha / an, varianta 11.2.2 – lucrări cu utilaje uşoare pe pajişti importante pentru dropie – 190 euro / ha / an, respectiv varianta 11.2.3 – lucrări cu utilaje grele pe pajişti importante pentru dropie – 169 euro / ha / an. Pe parcelele angajate cositul poate începe numai după 1 iulie, fiind necesară lăsarea unor suprafeţe necosite până la 1 septembrie. Cositul trebuie realizat dinspre interiorul spre exteriorul parcelei, iar pentru varianta 11.2.3, utilajele grele trebuie dotate cu un dispozitiv pentru protecţia păsărilor cuibăritoare la sol. Trebuie respectate anumite limite pentru începerea păşunatului, încărcătura cu animale pe păşuni şi pentru cantităţile de gunoi de grajd utilizat şi se interzic utilizarea fertilizanţilor chimici şi a pesticidelor şi desfăşurarea oricăror lucrări agricole pe timp de noapte.
Plăţile compensatorii se acordă pentru respectarea angajamentelor timp de 5 ani, fiind necesar ca fermierii să respecte cerinţele aferente pachetelor pentru care aplică şi să ţină o evidenţă a activităţilor agricole prin completarea caietului de agro-mediu. Indiferent dacă pachetul se aplică pe teren arabil sau pe pajişti permanente, nu este permis aratul sau discuitul pajiştilor în cadrul fermelor care au angajamente. Beneficiarii vor trebuie să dovedească deţinerea cunoştinţelor necesare implementării angajamentelor.
Informaţii privind accesarea pachetelor Măsurii 10 şi regulile pentru derularea angajamentelor sunt disponibile pe site-urile MADR (www.madr.ro, www.pndr.ro, www.rndr.ro), APIA (www.apia.org.ro) si AFIR (www.afir.info) şi la Centrele locale şi judeţene APIA (APIA Cluj – Cluj-Napoca, b-dul. Muncii nr.18, Pavilion Administrativ, etaj 1, tel./fax: 0264 – 456.454, 456.455, e-mail: apia.cluj@apia.org.ro), în format tipărit.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.