Planuri militare americane divulgate

Liderul minorităţii democrate din Senatul SUA, Chuck Schumer, a calificat luni dezvăluirea accidentală de către administraţia Trump a unor planurilor militare confidenţiale către un jurnalist drept „un fiasco” şi a cerut o „investigaţie completă” în acest caz, relatează AFP.

„Aceasta este una dintre cele mai şocante scurgeri de informaţii militare pe care le-am citit de foarte, foarte mult timp”, a declarat Chuck Schumer în Senat, cu privire la includerea, dintr-o eroare, a redactorului-şef al revistei The Atlantic Jeffrey Goldberg într-un grup de discuţii cu înalţi responsabili americani privind detalii operaţionale înainte de lansarea unor atacuri asupra rebelilor houthi din Yemen.

Preşedintele SUA Donald Trump „continuă să aibă cea mai mare încredere în echipa sa de securitate naţională, inclusiv în consilierul său pentru securitate naţională, Mike Waltz”, a dat asigurări purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Karoline Leavitt, într-un scurt comunicat.

Executivul american a recunoscut că redactorul-şef al revistei The Atlantic a fost inclus din greşeală într-un grup de discuţii al unor înalţi oficiali americani pe serviciul de mesagerie Signal, grup consacrat pregătirilor pentru atacuri aeriene împotriva rebelilor houthi din Yemen.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.