Plantări de puieți cu ajutorul elevilor gherleni

În general, perioada 15 martie – 15 aprilie este denumită Luna pădurilor, dar acțiunile de plantare de puieți mai nou sunt demarate și mai devreme, adică la începutul lunii martie. Exemplu concret avem chiar din municipiul Gherla, unde astfel de lucrări au fost realizate zilele trecute, cu ajutorul elevilor.

Este vorba de un grup de 84 de elevi de la Liceul Teoretic „Kemény Zsigmond”, care, împreună cu colegii lor de la Liceul Teoretic „Báthory István” din Cluj-Napoca, au plantat puieți în comuna Fizeșul Gherlii. Ca o curiozitate, amintim că, pe fiecare puiet a figurat numele copilului care l-a plantat, iar asta înseamnă că peste câțiva ani „autorul lucrării” are ocazia să își admire rodul muncii.

Această acțiune face parte dintr-un proiect mai vast inițiat de informaticianul clujean Székely Endre și are ca scop menținerea unui aer curat în mediul rural, dar și dezvoltarea, la copii, a simțului de ocrotire a naturii. Astfel de activități ecologice vor mai avea loc în cursul acestei primăveri în împrejurimile municipiului Gherla, dar  și în alte zone ale județului Cluj, unde vor mai fi plantați puieți de arbori de diferite specii pe nu mai puțin de 350 hectare. Meritul organizatorilor constă în atragerea unui număr tot mai mare de copii, la Fizeșul Gherlii, de exemplu, muncind chiar și elevi din clasele a V-a.

Tot în cadrul acestui proiect ecologic, anul trecut, la plantările de sezon au participat și elevii Școlii Waldorf din Cluj-Napoca. Iată că mai avem profesori și specialiști în diferite domenii care au astfel de inițiative valoroase, cu implicarea elevilor, care pe lângă că ies în natură pentru câteva ore, ajută și la menținerea unui mediu curat.

Szekely Csaba

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut