Pieţele îi acordă Franţei o perioadă de graţie

The New York Times

François Hollande a condus o campanie care a captat imaginaţia unui public circumspect faţă de austeritate, dar investitorii se tem că el îşi va petrece mai mult timp decît ar trebui pentru a sprijini o economie în declin mai degrabă decît să progreseze privind piaţa forţei de muncă şi reformele în domeniul afacerilor de care Franţa are mare nevoie pentru a creşte competitivitatea şi a evita să fie prinsă în problemele resurgente ale euro.

“Pieţele nu vor ataca Franţa imediat”, a declarat Jacob Funk Kirkegaard, cercetător de la Peterson Institute for International Economics din Washington. “Dar există riscul ca, dacă Hollande nu acţionează de timpuriu, Franţa să devină următorul bolnav al Europei”, a adăugat el.

Nu este clar dacă Hollande va putea spori încrederea investitorilor. Şomajul se află la nivelul cel mai ridicat din ultimii 10 ani, de 10%, iar datoria naţională a crescut la 86% din PIB, cu mult peste 78% din Germania. Sub Sarkozy, deficitul a crescut la 4,6% din PIB, unul dintre cele mai mari din zona euro. Cel puţin o agenţie de rating a retras Franţei ratingul triplu A al datoriei suverane din cauza îngrijorării cu privire la finanţele sale.

Hollande a promis să restabilească echilibrul social în Franţa, în parte dînd înapoi de la austeritatea promovată de Angela Merkel şi preşedintele BCE, Mario Draghi. Planurile lui includ reducerea scutirilor de taxe pe care Sarkozy le-a acordat celor bogaţi şi creşterea investiţiilor sponsorizate de stat, în parte prin crearea a zeci de mii de locuri de muncă în sectorul public.

Discursul său a avut deja efectul de a enerva unii investitori, care au crescut costurile de împrumut ale Franţei recent, preocupaţi că el subestimează cît de costisitoare vor fi unele dintre programele sale de cheltuieli. Peste 55% din PIB-ul Franţei este format din cheltuieli publice, cele mai mari din zona euro.

Aceasta arată că singura cale de a schimba lucrurile este de a reduce cheltuielile publice, dar Hollande este încă dispus să le crească pentru a-şi finanţa măsurile şi a echilibra bugetul prin impozite mai mari.

O altă preocupare este că Hollande nu va fi capabil să stopeze o eroziune a competitivităţii în sectorul corporativ, care este dominat de multe întreprinderi mici şi mijlocii ce nu exportă mult şi unde profitabilitatea este în general scăzută. Franţa se confruntă şi cu declinul exporturilor şi o creştere a deficitului de cont curent, unul dintre cele mai mari din zona euro.

Aceste probleme au alimentat îngrijorarea investitorilor că Franţa este în derivă de la “nucleul” economiilor puternice din Europa, ce include Germania şi ţările nordice. În aceste zile, mulţi au început să asocieze Franţa cu economiile mari slabe ale Spaniei şi Italiei, de-a lungul malului sudic tulbure al Europei. Cu un deficit public mare şi un sector de producţie puternic diminuat, care s-a erodat în contextul globalizării, “Franţa poate fi considerată deja parte a sudului”, spune Lefeuvre.

Puţini cred că Hollande va încerca divizarea de Merkel, chiar în contextul în care aceasta este forţată să-şi flexibilizeze linia dură privind austeritatea. În pofida declaraţiilor sale populiste, Hollande ştie care sînt limitele, spun economiştii. În final nu va repudia contractul fiscal şi este puţin probabil să forţeze creşteri de cheltuieli foarte mari, care ar putea invita pieţele financiare să atace Franţa, aşa cum au făcut-o recent în Spania.

Hollande a dovedit că nu seamănă cu niciunul dintre predecesorii săi socialişti, făcînd campanie, în parte, pe un angajament de a echilibra bugetul pînă la sfîrşitul mandatului său prezidenţial în 2017.

“Socialiştii francezi doresc conturi publice echilibrate pe termen mediu, ceea ce este oarecum o noutate”, a declarat Dominique Barbet, economist la BNP Paribas din Paris. “Dar cum să ajungi acolo este o altă poveste”, a spus el. “Desigur, pieţele ar fi probabil mult mai confortabile cu o abordare conservatoare de reduceri de cheltuieli şi creşteri de taxe, mai degrabă decît cu o abordare clasică socialistă, care se bazează mai larg pe creşterea impozitelor”, a adăugat Barbet.

Dacă Hollande obţine tot ce vrea va depinde şi de structura noului Parlament francez, care va fi votat luna viitoare. Va trebui să demareze imediat unele dintre promisiunile sale, dar lucrurile ar putea deveni mai complicate dacă partidul său socialist va fi nevoit să lucreze cu extrema-dreaptă ca o coaliţie, pentru ca măsurile să fie aprobate.

Poate că cel mai mare punct critic este starea pieţelor forţei de muncă franceze şi lipsa unui mediu global competitiv mai amplu pentru întreprinderile din ţară. Franţa are o economie bogată, diversificată şi elastică şi o forţă de muncă înalt calificată şi productivă.

În pofida săptămînii de lucru de 35 de ore, a impozitelor mari pe salarii şi a unei forţe de muncă militante, Franţa este a cincea cea mai mare economie din lume şi are una dintre cele mai mari intrări de investiţii străine directe din întreaga Europă. Dar mulţi economişti sînt sceptici că va fi capabilă să se îndrepte spre o deschidere mai mare, mai ales pe pieţele sale de muncă rigide. Cheltuielile sociale mari pe care companiile le au pentru a ajuta sistemul de asistenţă socială generos al ţării, combinate cu procese lungi de angajare şi concediere, descurajează angajatorii de la o creştere semnificativă a locurilor de muncă.

Costurile pieţei forţei de muncă sînt printre cele mai mari din cele 17 ţări membre ale zonei euro. Chiar şi Banca Mondială, care a criticat politica de austeritate promovată de Germania şi îmbrăţişată de Sarkozy, a avertizat că Franţa a dus costurile forţei de muncă prea sus, avînd în vedere numărul relativ mic de ore de muncă al oamenilor. Banca a spus că situaţia din Franţa nu este sustenabilă pe fondul concurenţei în creştere rapidă din Asia, Europa de Est şi alte ţări cu costuri scăzute.

Deşi sindicatele franceze şi-au redus numărul de membri de-a lungul anilor, ele au încă influenţă. Angajatorii spun că pot paraliza companiile care trebuie să concedieze sau să taie alte cheltuieli pentru a se adapta la înrăutăţirea condiţiilor economice.

În opinia analiştilor, Hollande trebuie să le ofere sindicatelor mai multe stimulente pentru ca ele să coopereze cu managementul pentru a preveni confruntări ce ar putea determina unele întreprinderi să aibă în vedere mutarea muncii spre alte destinaţii competitive în materie de cost.